13 octombrie leat 1679. Este aproape de primul cîntat al cocoșilor, cînd doi oameni călări pătrund în satul Colonești, din Obîrșia Zeletinului, ținutul Tecuci. Sînt Năstasi Tălmaciu și sluga sa. Se îndreptară spre casa călugărului Sava. Cu garda sabiei, bătu în poarta înaltă de stejar. Se auziră lătratul cîinilor, mai apoi se iviră cîteva lumini:
– Cine-i, mă, acolo?
– Sînt eu, Năstasi Tălmaciu. Am venit de la Eși. Porțile fură de îndată deschise, iar cei doi călători poftiți în casă. Imediat întreaga casă se trezi și, cu sufletul la gură, așteptau veștile din capitala Moldovei. Cea mai nerăbdătoare era Ioana, sora lui Sava:
– Ei, cum sînt veștile? întrebă ea.
– Stați oleacă să-mi trag sufletul. Vin călare, eu și Dumitru, sluga mea, tocmai de la Eși. Cade omul din copac și tot e lăsat oleacă în pace.
Pe o tipsie li se aduseră bucate și o ulcică de lut cu vin rubuniu:
– Hai, spune, spune, îmi voi vedea copilul ? îl rugă Ioana. După ce își drese glasul, Năstasi povesti. La Eși îi jale mare. De la mazilirea lui Antonie-vodă și venirea, la 6 decembrie leat 1678, a noului domn, Gheorghe Duca, biruri mai mari ca acum nici că au fost vreodată. Pînă și asupra boierilor s-au abătut. Jăfuită a mai ajuns biata Moldovă! Gheuca – vel vister, Gheorghe Bogdan vel – jicmicer și Lupu slugerul au pus la cale o răscoală, dar nu le-a fost cu reușită. Sînt pline închisorile de boieri și grosurile de cei săraci, de mor acolo, din pricina caznelor și a bătăilor. Mor de foame bărbați și femei… Ieri, după asfințit, visternicul Ioan Isac și vornicul de poartă Andrei Sipoteanul, după ce au fost legați la stîlp goi și unși cu miere să-i mănînce muștele și boierul Ursache, au fost lăsați fără capete, la fîntîna din fața porții domnești.
– Oare îl voi revedea pe fiul meu, Tănase, aflat în robie la turci?
– Ei, vezi, de aceea am spus cele rele la început. Am primit vești de la Airegi, seraschierul de Silistra, că va răscumpăra pe fiul tău. Îi trebuie însă aur…
– Bani? Greu de găsit prin părțile Coloneștiului. Singurul care avea era Hagi Panaiot, fost mare șetrar, care cumpărase deja satele Silvestri și Colonești.
Un an încheiat de zile s-a chinuit femeia să găsească galbenii răscumpărării fiului, Tănase. N-a avut noroc. Ca urmare, apelează la cel ce stătea la pîndă, Hagi Panaiot. La 15 octombrie 1680, Ioana, sora călugărului Sava, din satul Colonești, „vindea lui Hagi Panaiot partea ei de moșie, în satul Colunești, a treia parte din jumătatea de bătrîn din vatra satului, țarină, fînețe și poieni, cu 2 ughi vienetici (venețieni), 4 ughi ungurești și 8 lei, pentru a scoate fiul ei, Tănase, din robia la turci”.
Dacă el a revenit din robia turcească, documentele nu mai amintesc nimic. Poate da, poate nu. Cu toate că se schimbase domnia, nedreptățile erau aceleași. Acestea l-au făcut pe Ioan Neculce să exclame: „Oh! Oh! Oh! Săracă țară a Moldovei, ce nenorocire de stăpîni c-aceștia ai avut! Ce sorți de viață ț-au cădzut! Cum au mai rămas om trăitor în tine, de mare mirare este, cum atîtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag pînă astădzi în tine, Moldovă”! (prof. Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns