Corpul de control de la societatea Transport Public din Bacău a descoperit pe parcursul anului trecut numeroase nereguli în autobuzele firmei. „Mulți călători au fost depistați circulînd fără bilete sau cu abonamente expirate și chiar falsificate”, ne-a declarat Liliana Boghițoiu, director coordonator la Transport Public. Controlorii au aplicat, în medie, amenzi în valoare de 2,8 milioane de lei lunar călătorilor prinși în neregulă. „Pe parcursul anului trecut au fost descoperite 348 de abonamente expirate și falsificate. În cazul acestui tip de infracțiune noi aplicăm o amendă mărită de zece ori. Cea mai deasă infracțiune întîlnită în astfel de situații este modificarea datei de expirare a abonamentului”, a precizat Liliana Boghițoiu.
În urma controalelor din autobuze, Transport Public a înaintat Poliției 48 de abonamente falsificate. Călătorii care sînt prinși fără bilet în autobuze riscă amenzi între 300 și 800.000 de lei, putînd achita 150.000 de lei pe loc. Conducerea de la Transport Public susține că în acest an va realiza controale mai severe cu echipe de jandarmi și angajați ai firmelor de pază și protecție în vederea unei mai mari siguranțe a călătorilor. (C.T.)
Lasă un răspuns