– a crescut și numărul radierilor din Registrul Comerțului
Petru DONE
Dinamica suspendării activității firmelor din județul Bacău a fost, în luna noiembrie a anului trecut, la cel mai mare nivel din țară, 105,93% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Un nivel apropiat de această cotă, la acest indicator făcut public de Oficiul Național al Registrului Comerțului, a avut doar județul Argeș (99,25%), dar cote înalte au fost și în Cluj (76,78%) și Brașov (73,97%). Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău a înregistrat, până la finele lunii noiembrie, 694 de firme suspendate, față de 337 în aceeași perioadă a anului precedent.
Dacă pe total țară s-a ajuns la aproape 22.350 de firme suspendate, față de peste 19.338 cu un an înainte, în București s-a ajuns la 1.777, județele cu cele mai multe înregistrări fiind Brașov (1.357), Constanța (1.237), Cluj (1.195), Bihor (1.164) și Prahova (1.103) . În Regiunea Nord-Est, Bacăul este urmat, în dinamică, descrescător, de Suceava, Iași, Vaslui, Neamț și Botoșani.
Peste 1.800 de firme radiate din registru
Numărul radierilor voluntare din Registrul Comerțului, în județul Bacău, a crescut, la sfârșitul lunii noiembrie, cu 17,37 de procente, comparativ cu situația de la finele lui noiembrie 2011. Bacăul a încheiat anul 2011 cu 1.311 cazuri de radieri voluntare și a ajuns, în noiembrie 2012, la 1.818 cazuri, față de 1.549 în aceeași perioadă a anului precedent. Dinamica radierilor situează județul pe o poziție slabă în țară, dar departe de situația din județul Hunedoara unde creșterea a fost de aproape 161%. Scăderi importante au fost înregistrate în Caraș-severin (62,09%), Dolj (33%), Călărași (31,59%), Covasna (30,25%), Olt (28,79%), Harghita (19,49%) și Galați (19,40%). Bacăul este însă pe locul al cincilea în Regiunea Nord-Est. Județul Iași are o scădere de 3,25% și Vaslui de 0,84%, în timp ce s-au înregistrat creșteri în Botoșani (4,68%), Neamț (4,84%) și Suceava (46,60%). În Bacău, numărul de firme se află mult peste media națională.
660 de firme dizolvate
Județul Bacău a avut, în luna noiembrie, 660 de firme dizolvate, față de 315 înregistrate ca atare până în decembrie 2011. Numărul de firme dizolvate este mult mai mare la nivel de țară, 21.070, față de aproape 10.700 în noiembrie 2011. Bucureștiul ține capul de afiș în acest caz, cu 3.950 de firme, urmat de Cluj (1.212), Constanța (1.078), Brașov (980), Prahova (07), Timiș (902) sau Sibiu (885). În Regiunea Nord-Est, Vasluiul ocupă primul loc, cu doar o firmă dizolvată, față de Bacău cu 660, Iași cu 486, Neamț cu 404, Botoșani cu 193 și Suceava cu 426.
Mai mulți comercianți activi juridic
Județul Bacău avea, la sfârșitul lunii noiembrie, 22.525 de firme înregistrate în Registrul Comerțului, în creștere, dintre care 8.101 erau persoane fizice autorizate și 14.424 de persoane juridice. În luna noiembrie au intrat în procedura falimentului numai 178 de firme, față de 305 în aceeași perioadă a anului precedent, dar de la începutul anului au fost înmatriculați 2.639 de agenți economici, față de 2.983 în aceeași perioadă din 2011. Cei mai mulți sunt srl-uri, persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale.
Lasă un răspuns