Numărul crescătorilor care au solicitat subvenții a crescut cu 2,5% u 308 crescători sunt noi în sistem.
Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat campania de primire a cererilor în cadrul Plăților Naționale Directe Complementare în sectorul zootehnic, pentru specia ovine/caprine. Până la finalul campaniei – ne-a informat directorul executiv al Centrului Bacău, Gabriela Mazilu – au depus cereri 1.597 de crescători de oi și capre, cu 2,5% mai mulți decât cei înregistrați anul trecut. Dintre fermierii care au depus cerere în acest an, 308 nu au mai solicitat până acum sprijin financiar în cadrul acestui sistem de plăți. Efectivul total de animale pentru care s-a solicitat sprijin financiar este de 175.490 de capete, în creștere cu 4,58% față de cel care a fost declarat în campania 2012. În numărul total de animale declarat în acest an sunt 128.177 de capete de oi și 47.313 de capre.
„Reamintim solicitanților că cererile de plată vor fi supuse, în perioada următoare, controalelor administrative și la fața locului – a precizat Gabriela Mazilu. Acesta din urmă se va realiza asupra unui eșantion extras aleatoriu de APIA (de la nivel central) în perioada 3 mai – 3 august 2013, la adresa menționată în cerere, timp în care solicitanții primelor au obligația de a menține în exploatație efectivul de animale pentru care au primit prima.”
Prima pe cap de animal se acordă o singură dată pe an producătorilor agricoli înscriși în evidența APIA cu un cod unic de identificare pentru femele de ovine sau femele de caprine care îndeplinesc cumulativ anumite condiții. Astfel, efectivul din exploatație trebuie să fie de minimum 50 de capete de femele ovine sau de minimun 25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an pană la data de 31 martie 2013, iar efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită primă trebuie să fie înscris în Registrul Național al Exploatațiilor la data solicitării primei. Cererea de plată trebuie să fie vizată de asociațiile crescătorilor de ovine/caprine, legal constituite, afiliate la o federație a crescătorilor de ovine-caprine organizată la nivel național, viză care atestă efectivele de ovine/caprine pentru care se poate solicita primă. (Petru DONE)
Lasă un răspuns