Sacrificarea mieilor de Paste este in toi in Piata Onesti. Punctul special de sacrtificare, un spatiu dotat cu mese de inox si amenajat special, este unul dintre cele trei autorizate in judet. Aici – ne-a informat directorul pietei, Nicolae Doilet -, kilogramul de miel se vinde cu 16 – 17 lei, aproximativ ca in Bacau, dar seara s-a ajuns si la 14 lei. Sectorul de sacrificare este dotat cu instalatii de apa calda si rece, amenajat cu gresie si faianta, dotat si cu un compresor de aer si iluminat non stop. De asemenea, punctul de sacrificare dispune de asistenta sanitara veterinara, iar vinzatorii au la dispozitie halate, bonete si cizme de cauciuc. La piata au venit cu marfa preponderent crescatori de oi de pe Valea Casinului, dar saptamina viitoare sint asteptati si cei de pe vaile Oituzului, Trotusului si Tazlaului.
Sectorul de sacrificare din Onesti a fost construit in 1999, la standarde agreate si in prezent de normele de comercializare a carnii proaspete. „Piata Onesti – a precizat Nicolae Doilet – este singura unitate de acest fel din Moldova care dispune de toate conditiile pentru sacrificarea si comercializarea mieilor de Paste, conform cerintelor impuse de normele Uniunii Europene”. Anul trecut, piata a dat in folosinta si un modul pentru comercializarea pestelui, de asemenea modernizat dupa standardele cerute in domeniu. (Petru DONE)
Lasă un răspuns