Povestea invatatorului Vasile Duta nu este necunoscuta, despre memoria sa de invidiat relatindu-se in mai multe pagini de ziar, inca de cind atinsese virsta de 100 de ani. La 102, a fost distins cu titlul de „cetatean de onoare” al comunei Podu Turcului, unde, in satul Danceni, a ridicat doua scoli si a indrumat generatii, timp de 45 de ani.
Intre casa, front si scoala
S-a nascut in 1905, pe 9 iulie. A trecut, evident, prin ambele razboaie mondiale, iar la al II-lea a si participat. „Nu am luptat efectiv, pentru ca m-au gasit cu probleme medicale. Dupa doua revizuiri, insa, m-au luat in serviciul auxiliar”, incepe veteranul. A fost repartizat la Regimentul 10 Vinatori – Tighina, in Basarabia, apoi l-au trimis la o unitate militara din tara, unde a lucrat la cancelarie. „Aveam vreo 40 de ani si am stat acolo un an. Cind au venit rusii, am fost trimis in judetul Teleorman si de acolo, in ’44, m-au lasat la vatra. Sotia cu cei trei copii, citi aveam atunci, plecasera in refugiu la Rimnicu Vilcea si m-am dus acolo. Dar, sa fereasca Dumnezeu, nici nu vreau sa-mi amintesc! Sa nu mai fie ce a fost”, spune cu Vasile Duta. Nici de anii comunismului nu prea vrea sa-si aduca aminte. Iubeste, insa, perioada in care a fost dascal. Este cea in care a cistigat respectul oamenilor. Pentru ca, nu doar i-a invatat carte, ci le-a ridicat si doua scoli. „Am ridicat prima scoala din Danceni, cu doua clase, prin 1925. Apoi, «scoala noua», la distanta de vreo douazeci de ani, am ridicat-o intr-o vara. Oamenii m-au ajutat mult”, e nostalgic centenarul. A fost sever ca dascal, asa spune. „De fapt, a fost si sever, si indulgent. Asa a fost toata viata si cu noi, cei sase copii ai lui”, intareste Cezar Duta, unul dintre fii. Si-l credem pe cuvint, gindindu-ne la ceea ce au fost la rindul lor copiii si la ce sint nepotii si, cine stie, poate si stranepotii: profesori, ingineri, chiar jurnalisti. „Invatatorul era, atunci, stapinul satului. Cind intram in clasa nu se auzea nici musca! Se facea, parca, mai multa carte ca acum si se lucra cu mai mare raspundere. Alaturi de preot, dascalul avea autoritate”, reia firul povestii Vasile Duta. Tot cu drag, isi aminteste de horele de duminica, din curtea scolii. De serbarile si balurile pe care le organiza. Cinta el insusi la vioara, cite o chindie sau o sirba. „Mi-a placut mult muzica, dar n-am avut talent”, „rabufneste” putin inciudat. Viata nu si-o poate imagina fara dragostea si respectul cu care a fost inconjurat de sotie – plecata sa stea de vorba cu Dumnezeu in urma cu cinci ani – de copii, „care aproape ca mi-au devenit ei parinti”, de oamenii din comuna. „Mi-aduc aminte, eram in razboi, sotia in refugiu. Oamenii din sat mi-au secerat griul, au treierat si cind m-am intors am gasit in cancelarie 20 de saci de faina. Astazi, oamenii parca s-au mai inrait. Se cearta mult, se judeca mult”, incheie, nitel trist, bunicul.
Preocupat de viitorul tarii
Domnul invatator e la curent cu tot ce se intimpla. Rasfoieste ziarele, „Formula AS”- saptaminal – si, „cite oleaca”, din cind in cind, Biblia. „Carti nu mai citesc, am facut-o in tinerete. Eram indragostit de Rebreanu, «Padurea spinzuratilor» o invatasem aproape, iar cu poeziile lui Cosbuc dormeam la cap”, ride bunicul Vasile. „Acum ma uit la filme, daca-s romanesti, si mai ales la cele cu Florin Piersic si Radu Beligan. Emisiunile de folclor le urmaresc mereu si nu pierd niciodata emisiunea cu Mihaela Radulescu”, spune sugubat veteranul. Vorbeste despre actualii si fostii conducatori si oameni politici ai Romaniei. „Nu poti sa ai incredere in ei! E greu la noi, nu-i ca in Franta sau Germania… Avem nevoie, inca, de multa munca si cultura politica. Oamenilor de azi le lipseste fundamentul, crezul politic”, se inversuneaza centenarul. In plus, este de parere, „tineretul trebuie sa se implice in politica, dar pentru asta trebuie mai intii sa o invete”. „E ca la scoala. Ca sa poti scrie si citi, trebuie sa inveti mai intii Abecedarul”, apreciaza cu seriozitate Vasile Duta. Tot ce-si doreste este sa mergem pe la el, cind implineste 105 ani. „Dar, stiti cum e, omul propune, Domnul dispune”, incheie, mucalit, din pargul casei, domnul Vasile Duta.
Plecam hotariti: daca mai apucam, peste doi ani cu siguranta ii vom bate la usa!
Lasă un răspuns