Facultatea de Kinetoterapie este una dintre puținele facultăți din cadrul Universității Bacău care nu a renunțat la o probă pentru admitere. Profesorii din cadrul Kinetoterapiei sînt hotărîți să meargă în continuare pe baza testului la biologie pentru departajarea candidaților, așa cum au făcut și în anii anteriori. „Atîta timp cît bacalaureatul nu va fi foarte obiectiv, nu sîntem de acord să se intre doar pe bază de dosare și am hotărît să introducem acest test grilă”, ne-a declarat conf. univ. dr. Doina Mîrza. Testul, a cărui valoare nu va lăsa loc la interpretare privind valoarea candidaților, după cum opinează profesoara Mîrza, conferă profesorilor un oarecare grad de siguranță asupra faptului că acei candidați care vor fi declarați admiși știu ceva biologie. „Am dori mai mult de la candidați, dar, din păcate, cunoștințele sînt din ce în ce mai slabe”, a concluzionat conf. univ. dr. Doina Mîrza. Chiar și așa, în cele trei zile de cînd au început înscrierile, pe cele 20 de locuri fără taxă s-au înscris deja 21 de candidați. Iar grosul celor dornici să urmeze această facultate este așteptat abia în ultima săptămînă de înscrieri, adică între 21-23 iulie. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns