La Biblioteca Municipala „Stefan Luchian” din Moinesti are loc miine, 8 iulie, cu incepere de la ora 10.00, un inedit spectacol, cu piesa de teatru „Pensia Mica”, sustinut de persoanele virstnice din Centrul de zi „Dr.Stefan Ciobanu” din Bacau. Activitatea este cuprinsa in cadrul proiectului „Batrini in actiune pentru un viitor mai bun”, finantat de organizatia neguvernamentala de interes public Trust Civil Society for CEE. Proiectul, initiat de Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC) Bacau, isi propune sa ofere persoanelor virstnice sansa de a se cunoaste, de a schimba opinii si experiente de viata si de a-si forma o alta viziune asupra conditiei persoanelor virstnice in societate. „Pe linga serviciile de asistenta medicala, de ingrijire specializata la domiciliu, de socializare si recuperare pe care le oferim celor virstnici programele pe care le derulam cu acestia, au si o componenta educationala. Aceasta isi propune promovarea unei imagini a virstnicilor ca persoane active, dornice si capabile de o viata sociala normala, in ciuda dificultatilor materiale pe care le intimpina”, a declarat Gabriela Achihai, presedintele FSC Bacau. Directorul Serviciului Public de Asistenta Sociala Moinesti, d-l Bogdan Cehan, adreseaza invitatia de a viziona spectacolul, tuturor persoanelor de virsta a treia, reprezentatia fiind gratuita. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns