„Sarbatorim în bucurie duhovniceasca binecuvintatul praznic al Învierii Domnului. Lumina Pastelui se revarsa din nou, ca un har, în sufletele noastre si ne îmbie sa cintam cu veselie: „Hristos a înviat din morti, cu moartea pre moarte calcind si celor din morminturi viata daruindu-le”.
Evenimentul petrecut acum aproape doua mii de ani este un fapt istoric, dar, în acelasi timp, el ramine metafizic. Istoric, în sensul ca se sprijina pe marturia vie si explicita a apostolilor, care au vazut mormintul gol. Metafizic, pentru ca evenimentul s-a savirsit dupa ce istoricitatea lui Hristos s-a încheiat pe pamint prin pecetluirea mormintului. (…)
Aratarile Mintuitorului de dupa Înviere, potrivit planului lui Dumnezeu, au avut rolul de a întari credinta ucenicilor în dumnezeirea Sa, pentru ca acestia, ulterior, sa ne-o întareasca pe a noastra. Sfintul Ioan evanghelistul precizeaza cu multa tarie spunind: „Ceea ce era de la început, ceea ce noi am auzit, ceea ce ochii nostri au vazut, ceea ce am privit si ceea ce miinile noastre au pipait…aceea va vestim si voua pentru ca si voi sa aveti partasie cu noi”. Asadar, apostolii „au vazut si au crezut” ca Hristos a înviat din morti, iar noi ne fundamentam credinta pe spusele lor. Toata predica de mai tirziu a apostolilor va avea ca subiect principal Învierea prezisa de Sfintele Scripturi. Au marturisit acest eveniment cu atita fermitate, încit nici moartea nu i-a mai înfricosat, nici pe ei, nici pe cei care le-au urmat lor. De doua mii de ani se proclama aceasta realitate: „Hristos a înviat!” – „Adevarat a înviat!”. Altfel spus, El este viu si ne cheama la înviere.
Oamenii asteapta sa vada un Iisus biologic, a Carui fata este ca a noastra, al Carui trup este, de asemenea, ca al nostru si ale Carui vesminte seamana cu ale noastre. Ori, El nu este nimic din toate acestea. Iisus înviat face parte dintr-o alta realitate, superioara celei în care a trait, pentru ca învierea Lui nu a fost o reanimare sau o revenire la viata de dinainte, asa cum s-a petrecut cu Lazar din Betania. Nu! Hristos nu a murit si a înviat pentru a retrai înca o data în aceasta istorie. Înviind din morti, Hristos a distrus zidul care separa lumea vazuta de cea nevazuta, unde spatiul, timpul si moartea nu mai exista. Prin Hristos înviat, totul intra într-o alta etapa a existentei, se creeaza un nou testament, iar portile Raiului se deschid pentru cei susceptibili sa perceapa puterea Învierii. De aceea, în ciuda tuturor fortelor malefice, care ameninta lumea si Cosmosul, Dumnezeu este realitatea ce da perspectiva omului si Creatiei. (…) Astfel, prin înviere, omul si creatia capata un sens, o finalitate, iar lumina lui Hristos înviat lumineaza întreg Universul, pina în strafundurile sale, încit, prin El, si tenebrele devin lumina. (…)
Daca Învierea este un eveniment mereu actual, în care si prin care noi ne orientam în istorie, aceasta ne da posibilitatea sa ne bucuram pentru ca stim si cunoastem sensul vietii noastre pamântene. Prin Înviere stim sa ne definim în contextul acestei lumi trecatoare, iar aceasta ne da o imensa liniste. Prin Înviere, neamurile oprimate, minoritatile exploatate sunt chemate sa realizeze o noua ordine umana în lume, aceea a pacii, a egalitatii, a iubirii, prin Hristos înviat. Daca Hristos învie de fiecare data, în fiecare persoana si în fiecare epoca a istoriei, atunci, astazi suntem chemati si noi sa încingem hora bucuriei pe întreaga planeta ca sa se instaleze o noua ordine sociala în lume. Sunt pe Pamânt atâtea natiuni asa-zis libere, care traiesc în tari supradezvoltate, unde Hristos nu învie, pentru ca ele persista deliberat sa traiasca în cea mai neagra sclavie morala. Au fost prinse de idolatria moderna a banilor, a puterii, a slavei desarte, a drogurilor, a prostitutiei etc. De aceea, sunt încartiruite în propriile închisori si refuza sa se elibereze, sa zboare catre eternitatea lui Dumnezeu, singura cetate de scapare unde se poate trai într-adevar liber.
Omul îsi imagineaza ca poate accede la libertate prin tehnica, economie de piata etc., însa, fara Dumnezeu. Se însala amarnic. Desi el poate elabora sisteme politico-economice si sociale foarte bune, care asigura popoarelor cele necesare traiului pamântesc, dar nu credem ca acestea duc la devenirea întru fiinta. Niciun sistem politic, oricât de perfect ar fi el, nu poate asigura mântuirea în Hristos înviat. (…)
Pentru ca vremurile sunt tulburi, greutatile se înmultesc, agitatia lumii sporeste, acum este nevoie, mai mult ca oricind, de unitate, credinta si nadejde ca „sa putem sta împotriva duhurilor rautatii care zboara în vazduh”. De aceea, ascultarea, încrederea, sinceritatea, rabdarea, fratietatea, întrajutorarea sa fie virtutile care sa va caracterizeze pe fiecare. Am nadejde ca fii si fiicele eparhiei noastre, ca „madulare vii ale Bisericii”, va veti face datoria fata de voi însiva, fata de tara si Biserica noastra dreptmaritoare, promovind valorile ei spirituale si culturale, împlinind, dupa chemarea si darurile fiecaruia, voia lui Dumnezeu.
Încredintindu-va de toata dragostea în Hristos-Domnul, ramin al vostru pastor sufletesc, care va doreste tot binele si mintuirea sufletelor.”
Preasfintitul Eftimie, episcop al Romanului
Lasă un răspuns