A 23-a expoziție tematică de artă plastică și fotografie și plantarea de arbori pe șantierul silvic de la Straja au marcat acest eveniment.
Petru DONE
Ediția din acest an a tradiționalei manifestări „Luna plantării arborilor” s-a încheiat, ieri, 15 aprilie. Deschisă pe 15 martie, aceasta a inclus, ca în fiecare an, la final – vernisarea Expoziției de pictură, de grafică, de fotografie și de caricatură cu tematică adecvată acestei acțiuni, dar și plantarea de arbori pe un șantier deschis de Direcția Silvică Bacău. La cele două evenimente au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului cultural și artistic băcăuan, ziariști și, evident, silvicultori din toate cele 14 ocoale silvice din județ.
Simezele Expoziției de artă plastică și fotografie din acest an, organzată de silvicultori, au fost găzduite de Muzeulul de istorie „Iulian Antonescu”, instituție care a inclus acțiunea și în Simpozionul „Arta de a trăi sănătos la români”. „A fost a 23-a ediție a expoziției, manifestare care a devenit, după atâta timp, un fapt de viață – a spus directorul Direcției Silvice, Viorel Ghelasă. Constatam, la elaborarea preogramului de acțiuni «Luna sădirii arborilor», că întotdeauna pe primul plan colegii mei au pus această expoziție. Ea fost, în primii ani, singura punte de legătură între Direcția Silvică și instituțiile de învățământ, dar a fost un mod de atragere a tineretului alături de noi, de a face cunoscută importanța pădurilor în rândul tinerilor. A fost un model de succes, dezvoltat în timp, iar astăzi am ajuns să avem zeci de proiecte educaționale cu toate școlile din județ. Am devenit, astfel, mai vizibili în educarea și conștientizarea tineretului.” Juriul, care a evaluat lucrările prezentate de elevi ai liceelor și școlilor de artă din Bacău, Iași, Brăila, Tecuci și Galați, condus de profesor dr, Aurel Stanciu, a oferit, tot ca în fiecare an, diplome de merit participanților, dar și premii în bani din partea Direcției Silvice.
Șantier de împăduriri la Straja
Majoritatea participanților la această primă acțiune au descins, apoi, pe unul dintre șantierele de împădurire deschise în județul Bacău, în Ocolul silvic Comănești. Pe platoul Straja, situat deasupra comunei Asău, silvicultorii au amenajat, ca la carte, un perimetru de 0,2 hectare, în Unitatea de producție IV Bartea. „Un minișantier – l-a numit, din capul locului șeful de ocol, Aurel Pâslaru -, pentru că în Ocolul Comănești este deschis cel mai mare șantier de împăduriri din anul 2013, pe circa 110 ha de împăduriri integrale și 42 ha de completări de arborete. Toate celelalte șantiere ale ocolului se află, însă, la 35 – 40 km depărtare.” În funcție de tipul de stațiune (montană de amestecuri) și în funcție de tipul de pădure (de molideto-brădet, grupa ecologică montan de amestecuri), pe acest minișantier specialiștii au stabilit și formula de împădurire (7 molid, 2 brad 1 paltin). „Puieții necesari – a precizat șeful de ocol – i-am calculat pentru această suprafață: 560 de molizi (4.000/ha), 200 de brazi (5.000/ha) și 100 de paltini de munte (5.000/ha). Am plantat, astfel, șapte rânduri de molid, două de brad și unul de paltin.”
Plantări pe aprope 900 ha în tot județul
În acest an – ne-a informat purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice, Alexandru Roșca – în județul Bacău regenerarea naturală este programată pe 491 ha, regenerarea artificială pe 226 ha, completarea culturilor pe 124 ha, iar refacerea culturilor calamitate pe 13 ha (din anul 2012). Se vor planta 161.000 de brazi, 41.000 de larice, 787.000 de molizi, 12.000 de pini silvestru, 207.000 de goruni, 12.000 de stejari pedunculat, 3.000 de stejari roșii, 21.000 de plopi albi, 5.000 de salcâmi, 61.000 de fagi, 41.000 de cireși, 33.000 de frasini, 182.000 de paltini de munte și 7.000 de specii în amestec. Direcția Silvică Bacău dispune, astfel, de peste 1,5 milioane de puieți. Instituția are 1.520 mp de semănături în solarii, 60 de ari de semănături în câmp și 203 ari de repicaje de rășinoase. În pepiniere mai sunt aproape șase milioane de puieți, din care apți de plantat peste 2,4 milioane. În solarii sunt, de asemenea, aproape două milioane de puieți apți de repicat.
Lasă un răspuns