Federația Română de Lupte și-a premiat performerii din acest an, în cadrul unei gale festive ținute la București. Printre cei mai buni luptători din 2013 s-a numărat și băcăuanul Alexandru Botez (SCM Bacău, antrenori Ion Șarban și Sorin Tașcă), grație medaliei de bronz cucerite la Campionatele Mondiale de Juniori. „A fost o gală foarte frumoasă, grație faptului că mulți dintre conducătorii Federației Române de Lupte sunt oameni de afaceri și iubesc cu patimă acest sport. Dovadă stau competițiile pe care le-au organizat și sprijinul acordat loturilor naționale sau unor cluburi. S-au oferit chiar și premii în bani, ca să nu mai vorbim de frumusețea trofeelor și atenția de care s-au bucurat toți cei care au contribuit la performanțele din acest an. Deși am fost sceptic la un moment dat, cred că FR Lupte a intrat pe un drum mai bun, o dată cu schimbarea conducerii. Se privește înainte, iar obiectivele sunt îndrăznețe”, ne-a declarat Ion Șarban, antrenor al lui Alexandru Botez. Comandamentul FR Lupte este acela de a cuceri din nou medalii la seniori. Printre ultimii care au izbutit acest lucru a fost băcăuanul Eusebiu Diaconu, cu bronzul continental din 2010. Inclusiv în ceea ce-l privește pe Alexandru Botez speranțele celor din lumea luptelor sunt mari: cele mai fierbinți visuri sunt cele de a prinde Jocurile Olimpice, fie pe cele de la Rio de Janeiro, din 2016, dar dacă nu în mod sigur pe cele din 2020.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns