După ce a câștigat medalia de argint la Campionatele Europene de Juniori de la Katowice (Polonia), Alexandru Botez a fost întâmpinat la Sala Letea de antrenorii săi Ion Șarban și Sorin Tașcă, dar și de colegii mai mici din cadrul SCM Bacău. Antrenorii au dat comandă de un tort, ce evocă ambele medalii internaționale câștigate de Botez, prima la Mondialele din 2013, a doua cea despre care vorbeam, de la Katowice.
„Botez va rămâne un foarte bun luptător de-a lungul anilor. Dacă ar fi rămas o singură medalie, puteam spune că este o întâmplare. Dacă acel bronz a fost dublat anul următor cu argint, asta înseamnă o certitudine”, a observat antrenorul Ion Șarban. „Eu sper ca acest argint să devină aur la Mondialele din Croația, de peste două luni. Va fi și ultimul concurs al lui Alexandru la nivel de juniori”, a mai precizat Ion Șarban. Grijile încep însă din acest moment. Alexandru Botez a reușit din nou o slăbire de succes, prezentându-se în foarte bună formă la CE, pe categoria sa „favorită”, 50 kg. Din păcate, la Seniori, prima sa categorie la care poate concura va fi 59 kg, deoarece Federația Internațională de Lupte a desființat categoria 55 kg. „Ca să pună masă musculară de calitate, el va avea nevoie de minim doi ani de muncă grea și susținere de efort. Nu mai vorbim că ar putea fi ani fără medalii”, ne-a dezvăluit antrenorul. Sorin Tașcă a promis: „Vom face tot ceea ce ține de noi pentru ca Alexandru să treacă bine prin această perioadă și să câstige din nou medalii”.
Alexandru Botez era însă puțin trist: „Ceea ce nu se știe în țară este că arbitrajul m-a defavorizat clar în finală. Am avut procedee care nu mi s-au acordat, ba chiar și puncte care au fost date adversarului meu azer. L-am fugărit pe saltea toată repriza a doua, dar arbitrul nu l-a penalizat măcar o dată cu pasiv. Lumea din tribună, bună cunoscătoare de lupte, a început să fluiere. Cred că meritam aurul. Am muncit foarte mult pentru el, dar n-a fost să fie”, ne-a mai spus Alexandru Botez.
Sportivul nu va lua vacanță, deoarece peste trei zile se va prezenta la lotul național, pentru a începe pregătirile de Mondiale.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns