Teodor Marin și Dragoș Ignat (ambii de la SCM Bacău) sunt prezenți pe tabloul principal al competiției de la Cluj. Ei au evoluat în calificări, iar Marin a trecut apoi și de primul tur pe tabloul principal. Teodor Marin, numărul 1636 ATP, cotat drept favorit nr. 6 pe tabloul de calificări, i-a învins cu 6-0, 6-2 pe Toni Stanca și cu 6-3, 6-1 pe Claudiu Mircea, pătrunzând astfel pe tabloul principal al turneului de la Cluj. Aici el l-a întâlnit în primul tur pe Rorbert Coman, numărul 1002 ATP, de care a trecut cu 6-4, 6-1. Misiunea lui Marin este foarte grea în continuare, deoarece îl va întâlni pe principalul favorit al competiției, Victor Crivoi, numărul 277 ATP. Dragoș Ignat, numărul 1330 ATP, era favorit numărul 2 pe tabloul de calificări. El și-a ținut rangul în primul meci, învingându-l cu 6-4, 6-1 pe Ioan Farcaș, dar apoi a pierdut surprinzător în fața favoritului numărul 9, Mircea Jecan, cu 6-2, 7-5. Totuși, Ignat a pătruns pe tabloul principal în calitate de lucky-loser. El urma să joace în primul tur contra canadianului Antoine Richard, numărul 1020 ATP. În turul următor, Ignat îl va întâlni pe Victor Cornea, un beneficiar de wild-card, care a trecut cu 6-4, 6-3 de Cosmin Onțica, un jucător fără clasare ATP, venit din calificări. Presupunând că Marin și Ignat ar trece de primele două tururi, ei ar fi adversari în turul al treilea. Ultima dată, cei doi amici și colegi de club s-au întâlnit la Trofeului Municipiului Bacău, în primul tur pe tabloul principal, victoria revenindu-i lui Ignat, cu 5-7, 6-1, 6-3. De remarcat că în timpul acestei veri, Dragoș Ignat a făcut un salt de aproximativ 500 de locuri în ierarhia ATP, în timp ce Teodor Marin a rămas cam în jurul poziției 1.600.
Lasă un răspuns