Luptătorii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au fost solicitați de reprezentanții companiei E.ON să participe la debranșarea consumatorilor ilegali de energie electrică din satul Rădeana, comuna Ștefan cel Mare.
Ramona IONESCU
Mascații le-au asigurat paza angajaților E.ON și au intervenit acolo unde a fost cazul la aplanarea unor scandaluri. „Activitățile desfășurate – declară mr. Marius Țăranu, ofițer de relații publice la GJM Bacău – au constat în asigurarea măsurilor de ordine publică pe timpul controlului și verificării circuitelor electrice”. Angajații E.ON au verificat instalațiile de contorizare electrică de la toate casele din satul Rădeana, iar în urma acestei operațiuni, jandarmii au fost întocmit două dosare penale în care se fac cercetări pentru deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate. Reprezentanții E.ON spun că valoarea prejudiciului urmează să fie stabilită în perioada următoare. „Între timp – spune mr. Țăranu – dosarele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale”. Astfel de acțiuni se vor face prin sondaj, în localitățile unde există suspiciuni de fraude.
bibi a zis
tiganii care locuiesc acolo fura dela cuie la curent electric ! minoritarii tuciurii nu stiu decat sa fure ,sa dea in cap si sa insele ! si mai vor sa fie integrati in societate ,pai cum sa-i integrezi cand ei refuza orice ajutor ca sa devina cetateni normali !
Auryculos Vanvaculos Papadopolus a zis
Cu tiganii sa NU FACI NICIODATA AFACERI, NICI SA AJUTI. Eu pe partea de veterinara am salvat acum cativa ani un cal de-al tiganilor (Satul Catolic), si faza de coma, cand m-am intalnit cu ei (proprietarii calului), mi-au spus ca animalul respectiv, a murit a doua zi. La vreo doua saptamani, m-am dus la un caz la niste persoane din apropierea acestor tigani, si am vazut calul tratat, in viata, refacut in totalitate dupa tratament. Ce sa mai zici…
..... a zis
stiu si eu persoane in comuna sarata jud bacau care fura curent de ani de zile si nu intereseaza pe nimeni