O masina marca Mercedes a luat foc din senin in noaptea de simbata spre duminica in timp ce era parcata pe str. George Apostu din municipiul Bacau. Un trecator a observat foc in interiorul masinii si a sunat la 112 solicitind interventia pompierilor. O autospeciala a fost directionata la fata locului, insa la finalul interventiei s-a consemnat faptul ca jumatate din masina era distrusa de foc. „Din primele cercetari se pare ca este vorba despre o actiune intentionata, pentru ca in interiorul masinii au fost gasite doua geci imbibate cu substante inflamabile”, a spus mr. George Enache, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bacau. Pentru ca exista suspiciunea incendierii cu intentie a masinii, cazul a fost preluat de politisti in vederea identificarii si prinderii autorilor. (R.I.)
Lasă un răspuns