Cadrele medicale din secția Recuperare Nutrițională a spitalului de copii, locul în care ajung majoritatea micuților abandonați în Pediatrie și Maternitate, au găsit o variantă prin care să evite internarea copiilor a căror naștere nu a fost declarată. După ce au îngrijit-o mai bine de un an de zile pe Alexia, fetița abandonată în tren de mama ei și care nici pînă acum nu a fost declarată la Starea Civilă, medicii și asistenții secției s-au gîndit la o modalitate prin care micuții abandonați să nu le mai fie pasați cu prea mare ușurință. „I-am anunțat pe colegii noștri din Maternitate că nu vom mai primi în secție nici un copil fără certificat de naștere. Pentru nou-născuții abandonați acolo este de datoria lor să anunțe oficialitățile în drept să se ocupe de declararea copiilor și să se zbată pentru obținerea certificatului”, ne-a declarat dr. Aurelia Țaga, șefa secției De Recuperare Nutrițională. În acest moment, în Maternitatea Bacău sînt abandonați cinci sugari, unii dintre ei fără certificate de naștere. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns