Sezonul 2008/2009 al Ligii I va incepe simbata, 26 iulie. Prima etapa programeaza urmatoarele meciuri: Rapid – Gloria Bistrita, U Craiova – Poli Iasi, FC Vaslui – Steaua, FC Brasov – Unirea Urziceni, Pandurii Tg. Jiu – Dinamo, FC Arges – Poli Timisoara, Gaz Metan Medias – Otelul Galati, CS Otopeni – CFR Cluj si Gloria Buzau – Farul. Pina acum, toate bune si frumoase. Numai ca, din pacate pentru cei care vor sa urmareasca live meciurile din campionatul intern, cert e ca postul GSP TV, cel care va transmite majoritatea meciurilor din sezonul 2008/2009 al Ligii I, se prinde doar in retelele RCS si Digi TV. Interesati sa vedem ce vor face abonatii din reteaua UPC, fost Astral, am contactat un reprezentant al acestei firme, care ne-a precizat ca postul GSP TV va fi introdus in grila de programe doar daca clientii vor cere acest lucru. „Introducem un program in grila doar in momentul in care este solicitat de un numar mai mare de clienti”, a declarat reprezentantul UPC. Asa ca, pentru abonatii UPC ramine doar un lucru de facut, in cazul in care doresc sa vada partidele din sezonul 2008/2009 al Ligii I: „sa puna mina pe telefon, sa sune la UPC si sa solicite introducerea postului GSP TV in grila de programe”.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns