Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) au trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei de Petiţii a Parlamentului European (PE), Erminia Mazzoni, prin care atrage atenţia asupra încălcării libertăţii de exprimare şi informare în România, ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, conform unui comunicat de presă al celor două structuri sindicale.
Conform scrisorii, Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat şi a aprobat Strategia Naţională de Apărare (SNAp) în data de 23 iunie 2010, document redactat la iniţiativa Preşedintelui României, Traian Băsescu, în prezenţa celor mai importanţi membrii ai Guvernului şi ai şefilor principalelor servicii secrete.
În acest document, semnat de preşedintele MediaSind, Cristi Godinac şi cel al CSDR, Iacob Baciu, sunt enumerate provocările la adresa securităţii naţionale a României, în condiţiile în care la articolul 6.2 Vulnerabilităţi, paragraful 10, se precizează: ‘Fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţiile statului reprezintă o (…) vulnerabilitate a statului român.’
,,Includerea unei astfel de aserţiuni în documentele oficiale ale CSAT reprezintă o încercare de răsturnare a sistemului democratic din România, fapt fără precedent în istoria recentă a ţării noastre.
În contrast cu oricare alt document similar, aprobat în oricare alt stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, precum şi documentele adoptate anterior în România după anul 1990, Strategia Naţională de Apărare din 23 iunie 2010 menţionează explicit ca vulnerabilităţi acţiunile mass media’, se arată în scrisoarea transmisă PE.
Cei doi lideri sindicali prezintă în documentul menţionat toate articolele din Strategia Naţională de Apărare a Ţării, care fac referire la presă şi care, în opinia lor, încalcă libertăţile şi drepturile ziariştilor precum şi libera exprimare a acestora.AGERPRES
Lasă un răspuns