Seria seminariilor si reuniunilor profesionale organizate de filiala Bacau a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania (CECCAR) a continuat, miercuri, 28 septembrie, cu o masa rotunda pe tema noutatilor cu privire la tinerea evidentei salariatilor cu ajutorul aplicatiei electronice Revisal si cu privire la aplicarea Codului fiscal. Invitatii presedintelui, Marcel Bulinschi, si ai directorului general al asociatiei, Constantin Pastrav, au fost Brindusa Cercelaru, consilier la Inspectoratul Teritorial de Munca Bacau, si, din partea Directiei Generale a Finantelor Publice, Zoana Sarghie, seful Biroului Asistenta Contribuabili, si Elena Barbieru, consilier la acest Birou.
Schimbarile dese din legislatia muncii si legislatia din domeniul fiscal ii obliga pe profesionistii contabili sa participe des la intilniri cu specialistii pe aceste teme, pentru a afla si a aprofunda noutatile aparute. La CECCAR Bacau, miercuri a fost un bun prilej de a vedea pe viu modul in care trebuie completat registrul de evidenta a salariatilor in sistemul Revisal, varianta noua (5.0.6). Versiunea permite preluarea datelor aferente registrului din versiunea anterioara a aplicaţiei Revisal, care trebuie sa fie actualizata cu toate patch-urile publicate, introducerea, modificarea si corectarea datelor din registru in conformitate cu prevederile HG 500/2011, validarea registrului generat din aplicatii proprii de gestiune a salariatilor, altele decit Revisal, conform specificatiilor tehnice, si generarea registrului în format electronic, care urmeaza a fi transmis catre inspectoratul teritorial de munca. „De la 1 august – a spus Brindusa Cercelaru -, legislatia s-a modificat, modalitatea de transmitere a evidentei salariatilor se face numai conform HG 500, completata si ea cu ordinul 1918/2011. Veti primi, de la ITM, un suport informativ in acest sens.” Obligatia de a infiinta registrul de evidenta salariatilor apartine oricarui angajator, care lucreaza cu salariatiIor in baza unor contracte individuale de munca, asa cum prevede Codul Muncii. „Au fost situatii cind in Revisal au fost trecuti si functionarii publici – a precizat consilierul ITM -, in special la primarii. Or, ei nu sint angajati in baza unor contracte idividuale de munca.” Alt aspect nou este ca obligatia completarii in Registrul general de evidenta a salariatilor se poate face fie de o persoana nominalizata prin decizie scrisa de angajator, fie prin apelarea la un serviciu extern (un prestator de servicii), care trebuie sa indeplineasca anumiti parametri. „Ma refer – a spus Brindusa Cercelaru – la legea privind prelucarea datelor cu caracter personal, care spune ca efectuarea prelucrarii datelor de persoanele imputernicite trebuie sa se desfasoare in baza unui contract incheiat in forma scrisa, care va cuprinde in mod obligatoriu obligatia persoanei imputernicite de a actiona doar in baza instructiunlor primite de la operator, iar obligatiile prevazute in acest sens revin doar persoanei imputernicite. Dupa incheierea unui astfel de contract, in termen de trei zile trebuie informat in scris inspectoratul teritorial de munca, privind existenta contractului (nu si prin anexarea unei copii dupa contract).
Evantaiul noutatilor din domeniul fiscal au fost mai numeroase si au vizat, in principal, impozitul pe profit, fiducia – o notiune abia intrata in vocabularul si practica fiscala, declararea si plata impozitului pe profit, platile anticipate si depunerera declaratiei anuale de profit. „Ne-am axat, in special pe modificarile din doua ordonante de guvern, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, numerele 656 – 657, in septembrie 2011 – a spus Zoana Sarghie. Acestea reglementeaza modificari la Codul fiscal si la Codul de procedura fiscala”.
Asupra unor aspecte rezultate din reuniunea profesionistilor contabili pe aceste teme vom reveni.
Lasă un răspuns