Daniela Uchiyama este una dintre româncele plecate peste hotare în căutarea unui vis, care a descoperit nu o ţară, ci o lume! Este buhuşeancă şi a copilărit la Oneşti, dar de cincisprezece ani s-a stabilit în oraşul Ashikaga, din Japonia, unde predă limba engleză, la treaptele şcolare primară şi gimnazială. De puţin timp are o colegă, tot româncă, venită de la Clubul Sportiv Cetate Deva, pe Luciana Menciu, o fostă gimnastă, componentă a lotului naţional feminin de gimnastică a României. Originară de la Alba Iulia, absolventă a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara, Luciana este instructoare de grădiniţă şi predă gimnastica.
De Ziua Naţională, româncele au împodobit şi omagiat, departe de patria natală, o „mică Românie” a lor, un colţ de Românie virtuală „ctitorită” de Daniela Uchiyama din chiar primii ani de la venirea ei în Japonia. Cuprinde panouri cu fotomontaje reprezentând imagini din ţară, elemente specifice româneşti – secvenţe din gimnastică şi oină, exponate artizanale, costume populare, cărţi de istorie, de literatură, bastonul şi mingea de oină, medalii, diplome, autografe, CD-uri muzicale (în timpul evenimentului s-au audiat continuu colinde româneşti) – multe alte exponate grăitoare ale tradiţiilor, culturii, istoriei şi cotidianului românesc, precum şi… un pumn de pământ de acasă, din pământul României!
„Mica Românie” din Țara Soarelui Răsare a fost vizitată de musafiri din opt ţări participante la un eveniment intercultural organizat de Şcoala din Ashikaga, Asociaţia Internaţională a Străinilor din Ashikaga (A.I.A.), Consulatul Român din Tokio, Asociaţia româno-japoneză „Himawari” şi Radio România – Reşiţa. Profesorul japonez Nagatake Takesi, de la Şcoala Generală Sahanishikita, Keiko Miyazaki, reprezentantă A.I.A., profesorul Iusuka Nukamura de la Ashikaga Gymnastics Club I alţii au vorbit la eveniment, impresionaţi de activitatea româncelor care apără şi arată lumii valoarea culturală-tradiţională a ţării lor, dincolo de hotarele ei.
Au fost sufleteşte alături de buhuşeanca Daniela Uchiyama şi de colega ei, Luciana Menciu, adresându-le mesaje, fosta mare sportivă înotătoare Carmen Bunaciu, mulți gimnaşti, printre care Octavian Bellu, Mariana Bitang, Ecaterina Szabo, Andreea Răducan, Marian Drăgulescu şi mulţi alţii, profesoara sibiană Maria-Daniela Panazan, scriitoare, autoare a unor volume închinate Nadiei Comăneci, mulţi alţi români… Una dintre prietenele Danielei, arbitra internaţională de judo, Ioana Babiuc, din Iaşi, prezentă zilele acestea la Tokio, la un concurs internaţional, a transmis de asemenea mesaje de felicitare – arbitra însăşi este una dintre româncele care au triumfat în sport, la cel mai înalt nivel şi a contribuit la gloria sportivă a românilor în lume.
Departe de România, în Țara Soarelui Răsare, buhuşeanca Daniela Uchiyama şi gimnasta din Alba Iulia, Luciana Menciu, au sărbătorit Ziua Naţională a României făurind un colţ de Românie afectiv!
Aurel V. ZGHERAN
Lasă un răspuns