Românii sint cei mai tari cetateni ai planetei. Avem cei mai tari olimpici la matematica si la alte discipline, avem cei mai mari sportivi ai lumii, noi am inventat toate chestiile destepte, doar ca ni le-au furat altii si le-au patentat cu numele lor, noi am fost pavaza Europei, vinul nostru este cel mai bun, femeile noastre – cele mai frumoase, iar mincarea româneasca este cea mai gustoasa si hranitoare…
De aceea cind vedem ca ne iau unii in balon de infuriem. Cind elvetienii au publicat caricatura cu tiganul român care cerseste zicind ca asa intelegem noi dreptul la libera circulatie, ne-a stat in git. Cind a mai fost publicata inca o caricatura, cu trei cersetori, dintre care cel român care cerea bani ca sa se intoarca in tara avea cei mai multi bani cistigati, iar am fost loviti in orgoliul national.
Reclama la Toyota in care masina cu insemnele României sare doua locuri cind a fost abia atinsa de portiera masinii cu insemne franceze iar ne-a deranjat. Iar cireasa de pe tort a fost cind in clipul de prezentare al României la Campionatul European au aparut niste tigani burtosi cu lanturi groase de aur la git.
Tare ne-am mai suparat. Dar… trebuia sa ne suparam sau sa incercam sa schimbam cite ceva?
NO Name a zis
S-ar putea sa nu aiba legatura cu articolul de mai sus decat in alt context.Si anume cel in care „mandria mea de romanca”m-a facut sa candidez pentru a doua oara la un post de functionar UE.Si probabil rezultatul ma va convinge din nou ca nu am ce cauta acolo.Si ce daca ma descurc binisor in engleza,si ce daca lucrez cu cifre ,si ce daca aici in tara am diplome si atestate profesionale!Nu conteaza,gandirea mea strucurata intr-un anumit fel in atatia ani de dopaj cu cunostinte ineficiente ma fac sa nu pot trece de lupta cu secundele.Da,acolo te lupti cu secundele,iar calculatorul e nemilos.Si de ce zic de gandire structurata intr-un anumit fel:testul de cunostinte despre EU(UE)ca si prima data este relativ simplu,chiar daca nu ai nici un fel de bibliografie.Citesti ,asimilezi si reproduci=invatamant romanesc.Cand intervin problemele de rationament numeric si verbal aici e o problema!In timp de cateva secunde trebuie sa alegi rationamentul corect.