• de sfînta Varvara, protectoarea minerilor, ortacii au ascultat o slujbă de pomenire chiar la intrarea în mină • în plin post, ei au fost cinstiți de conducerea societății cu colaci, lumînări și colivă, în amintirea celor care odată intrați în subteran, n-au mai apucat să vadă vreodată lumina zilei • minerii străbat pînă la cărbune o galerie de opt kilometri dus și tot atît la întors la suprafață
De mult nu a mai fost o zi de 4 decembrie, ziua sfintei Varvara, protectoarea minerilor, atît de frumoasă ca cea de ieri. Blîndă, lumina soarelui cădea nefiresc peste căștile ortacilor de la Mina Comănești care urmau să intre în șut. S-au adunat la gura minei în așteptarea soborului de preoți care va oficia o slujbă de pomenire a morților căzuți în mină și va sfinți apa cu care va binecuvînta pe cei care intră în subteran, dar și uneltele lor de lucru. Așteaptă în liniște, cuminți, și modești. Se apropie bucuroși de primarul Ionel Miron, fost ortac de-al lor, de la mină. Discută de-ale lor, se informează reciproc de starea familiilor, de izbînzile sau nereușitele pe care le-au acumulat de cînd nu s-au mai văzut. Mă uit uimită la primarul pus la patru ace, care nu schițează nici un gest de repulsie față de ortacii plini de cărbune, cu care dă mîna sau se îmbrățișează. Se simte aproape palpabil o altfel de legătură între acești oameni, o legătură pe care, tu un om din afară, nu ai cum s-o percepi decît aproape cu invidie pentru soliditatea și profunzimea ei. Minerii salută politicoși pe noii veniți, dar nu se apropie mai mult decît este cazul. Se apropie tăcuți de intrarea în mină. Cinci preoți încep slujba, iar minerii își scot căștile de pe cap ca la o comandă. Stau în picioare, cu căștile sub braț și centurile cu lămpașe prinse peste pufoaică. Unora dintre ei nu li se mai vede decît albul ochilor. Tocmai ieșiseră din șut și au venit direct la slujbă. Un miner bătrîn cu ultimii doi dinți din față ieșiți peste buza de jos, își șterge ochii aproape pe furiș. Nu știu dacă din cauza prafului de cărbune sau de lacrimi. Două, trei femei, cu copii de școală lîngă ele, se așează separat de bărbați și ascultă slujba în liniște. „Miluiește Doamne poporul tău și binecuvintează moștenirea ta”, se aud vocile preoților în liniștea care s-a lăsat peste vale. „Constatin Vascan, Ion Pascu, Ciprian Costraș, Gheorghe Ardeleanu, Adrian Anghelache”, se tot aud nume de bărbați într-un lung pomelnic ce parcă nu mai are sfîrșit. „Toți aceștia sînt morți în mină”, îmi șoptește primarul, văzîndu-mi privirea nelămurită. „Ne-am adunat aici ca să-i pomenim pe cei care nu s-au mai întors la suprafață. Și să facem aghiazmă pentru ziua de astăzi, ziua protectoarei minerilor, Sfînta Varvara”, se aude din nou vocea unui preot. Un puști, liniștiti pînă atunci, dă semne de neliniște, iar un miner cu mustață și fața nefiresc de albă în comparație cu alți colegi ieșiți din mină, îl ia de umeri, îi șoptește ceva și apoi îl împinge ușurel către ieșirea din mină. „Voi sînteți fundamentul acestei țări. Cu praful, sudoarea și jertfa pe care o dați în fiecare zi. Cu toate faptele voastre. De aceea poate, unii de pe la televizor, nu au temelie în cuvinte, pentru că nu au bază în fapte, așa ca voi”, răsună predica unui preot tînăr în fața minerilor. Iar bărbații, numai ochi și urechi, privesc în pămînt sau către vagonetele în care erau încărcați bușteni de brad tăiați în două. „Sînt oameni cuminți și prost plătiți. Salariul mediu este de vreo 4,5 milioane de lei pe lună. Dar noi sîntem monitorizați de Ministerul Indistriilor și nu putem face mai nimic. Oamenii au înțeles asta. Mă bucur că avem piață de desfacere pentru cărbunele nostru. Îl trimitem la CET Bacău și facem lucrul asta tot timpul anului, pentru că este lipsit de umiditate și nu îngheață. Deci avem flux continuu de muncă”, ne șoptește și Constantin Poiană, directorul Minei Comănești.
Deodată, ca la un semn, minerii se pornesc într-un singur pas către masa preoților pentru pomenire. Iar apoi, se îndreaptă bucuroși către paharul de vin, colacii și coliva pe care le-o împărțeau femeile. Se adună grupuri, grupuri în așteptarea cărucioarelor de metal în care se așează ciunchiți pe băncuțe de lemn. „Băi, vino și dă cu aghiazmă și pe aici, că nu dai de la tine”, se aude vocea unui miner către un ortac de-al său care se apucase să dea cu aghiazmă peste toate sculele și uneltele de lucru, dar și pe trenulețul de cărucioare în care se îmbarcaseră minerii. Aveau de mers în coliviile de fier cu ușițe înguste nu mai puțin de opt kilometri pînă să ajungă la cărbunele pe care îl scot la lumină. Își potrivesc grijulii centura cu lămpaș, își fixează pe căști farul și își controlează masca de autosalvare. Sînt cele mai de preț bunuri ale lor acolo, jos. (Mirela ROMANEȚ)
pe raster
De ziua lor, ortacii din Comănești au scos cărbune pentru
căldura băcăuanilor
Cărbunele scos ieri, de ziua lor, de ortacii comăneșteni va ajunge,
la fel ca ca întreaga producție din acest an a Exploatării Miniere
Comănești, în depozitele societății CET SA Bacău. Constatin
Poiană, directorul general al Exploatării Miniere Comănești, ne-a
declarat că, dacă pînă anul viitor unitatea minieră comăneșteană
furniza cărbune pentru CET-uri din Brașov, Oradea sau Doicești –
Dîmbovița, pentru prima oară în ultimii ani, cărbunele din Comănești
rămîne să fie utilizat tot în județul Bacău. „Am încheiat în acest an
un contract cu CET Bacău pentru livrarea întregii producții.
Contractul se va încheia în luna aprilie a anului viitor, cînd sperăm
să reînoim înțelegerea încheiată acum cu producătorul de agent
termic băcăuan”, ne-a declarat Constatin Poiană. Semnarea acestui
contract reprezintă o premieră și pentru CET Bacău care, pînă anul
trecut, achiziționa cărbune în principal de la Societatea Națională a
Cărbunelui Ploiești. Unul dintre motivele pentru care CET Bacău nu
a putut achiziționa de la Comănești materia primă a fost lipsa unui
tunel de dezgheț. Semnarea contractului cu CET Bacău a însemnat
salvarea de la trimiterea în șomaj a peste 600 de mineri.
„Compania se află acum în plin proces de restructurare. Din cei
4.800 de angajați pe care i-am avut înainte de 1989 au mai rămas
acum doar 660. Însă, chiar dacă avem acum asigurată desfacerea
pentru întreaga producție, nu se poate pune problema unor noi
angajări. Va trebui să menținem în următoarea perioadă același
număr de personal”, a mai precizat Constantin Poiană. El a mai dat
asigurări că, dacă nu vor interveni alte evenimente neprevăzute,
pînă în anul 2007 toți cei 660 de salariați își vor putea păstra locul
de muncă. „Sigurele plecări din unitate vor fi cele făcute pe cale
naturală, adică ieșiri la pensie, transferuri sau lichidări la cerere”, a
mai întărit directorul Poiană. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns