* În Divizia de Onești, Brigada Diverse a trecut de Viitorul Gura-Văii cu 9-5 în prima etapă a play-off-ului, jucătorul meciului fiind desemnat Zota Bogdan. Joc foarte echilibrat, în care Brigada și-a adjudecat victoria datorită pregătirii fizice superioare. Gura-Văii rămâne oricum în topul fair-play, la care se adaugă și determinarea întregului lot de jucători ținând cont și de dificultatea deplasării din fiecare săptămână.
– În celălalt meci, Tsunami Onești, lidera la zi din minifotbalul oneștean, a învins Stejarul Oituz cu 3-1, după ce Stejarul a a deschis scorul. Tsunami s-a impus în cele din urmă printr-un joc tehnic și în viteză, victoria venind în ultimele minute ale jocului, grație evoluției lui Andronache Nicu. Stejarul a demonstrat încă o dată că este o nucă tare pentru foștii și, posibil, viitorii campioni ai campionatului oneștean.
* Divizia de Bacău a programat la finalul săptămânii trecute două etape din cadrul play-off-ului.
– Oz-Er Golden Boys a întâlnit Victoria, de care a trecut cu 6-2. Oz-Er a început în forță, conducând la pauză cu 4-1, printr-un un joc colectiv plin de tehnicitate. Matei Sergiu a fost declarat jucătorului meciului, în contextul în care cele două echipe au probabil cele mai bune loturi.
– Tot în cadrul acestei etape, FC Coriolan a întâlnit pe Ultra Boys, de care a trecut cu 4-3, în ciuda faptului că Ultra Boys a condus cu 2-0, scor care i-a trezit pe coriolani care au demonstrat în repriza secundă că rezultatele înregistrate pe plan național nu au fost o întâmplare. Ghenade Claudiu a reușit un meci excepțional.
– În cealaltă etapă din Divizia de Bacău, FC Coriolan s-a impus în fața campioanei en-titre, Victoria, cu 5-4. Un meci dintre cele mai frumoase din acest final de campionat. Cartea câștigătoare a fost forma de excepție a lui Manoliu Alexandru. FC Coriolan reușește prin această victorie să-și adjudece 3 puncte foarte importante.
– Un alt meci foarte disputat a fost Ultra Boys – Oz-Er Golden Boys. Ultra Boys a îndrăznit, conducând chiar ostilitățile în prima repriză. Oz-Er și-a revenit și s-a impus în ciuda faptului că a evoluat în inferioritate numerică, Sergiu Matei fiind eliminat. Scor final 6-9, iar jucătorii meciului au fost desemnați Romașcanu Florin și Bracău Cătălin.
– Etapa următoare din cadrul Diviziei de Bacău este programată joi și va aduce față în față FC Coriolan – Oz-Er Golden Boys și Ultra Boys – Victoria.
Divizia de Bacău
1. OZ-ER GOLDEN BOYS 4 4 0 0 28-11 15
2. FC CORIOLAN 4 3 0 1 17-16 10
3. VICTORIA 4 1 0 3 14- 9 5
4. ULTRA BOYS 4 0 0 4 12-25 0
Divizia de Onești
1. TSUNAMI ONEȘTI 1 1 0 0 3-1 6
2. BRIGADA DIVERSE 1 1 0 0 9-5 5
3. STEJARUL OITUZ 1 0 0 1 1-3 1
4. VIITORUL GURA-V|II 1 0 0 1 5-9 0
(www.lidersport.ro)
Lasă un răspuns