Pasind în aglomerarea de marmura ranita de oameni si de timp din Acropola Atenei, cei mai multi turisti devin subit – ca asa se face impresie buna în fata celor din jur, sau chiar asa simt sa se comporte – gravi, ginditori, cu aer de filosofi, (carora grecii antici le puneau uneori piedica pentru a nu mai fi cu capul în nori), cu un entuziasm retinut, dinainte stabilit, rasfoitori de carti de mitologie olimpiana, dindu-se impresia ca are loc o adevarata miscare culturala de masa – o mitologiada, daca mi se permite sa ma exprim asa.
Am ajuns în fata Partenonului. Fata de nivelul marii, eram cu 156 metri mai aproape de soare, care parea mai arzator, mai agresiv. Ghida a facut citeva remarci:
– Partenonul a fost ridicat pe locul unui vechi templu, fiind dedicat zeitei Atena Partenos. Initiativa a apartinut lui Pericle, care a desemnat ca sef de santier pe Fidias – prietenul lui, iar ca arhitecti, pe Calicrates si Ictonos. Lucrarile au început în anul 447 î.Hr. si s-au terminat dupa noua ani. Partenonul are lungimea de 72,5 metri, latimea de 34 metri si înaltimea pina la plafon de 10,43 metri. Pe laturile mari sint cite 15 coloane, iar pe cele mici – numai opt. Fatada principala este pe latura scurta, orientata spre est, avind un fronton sculptat sub care se afla 14 metope; cealalta fatada are numai metope, în acelasi numar. Laturile mari sînt ornate cu cite 32 de metope, cuprinse între triglife. În interior, sub plafon, sînt frize.
– Spuneti-ne citeva cuvinte despre lordul Elgin! – am solicitat eu.
– Va spun imediat, dar, sa stiti ca îmi sînteti dator! Asadar, lordul Elgin, ambasador britanic la Istanbul între 1801 si 1803, a transportat la Londra, între anii 1803 si 1812, aproape jumatate dintre statuile ramase nedistruse din Acropole. În anul 1812, toate aceste opere de arta au fost cumparate de Parlamentul Britanic, pentru a fi expuse în British Museum, cu suma de 35.000 lire, desi lordul Elgin a pretins un pret dublu.
– Apropo, domnule profesor Gramaticu, ati putea sa ne introduceti, pe scurt, în mitologia greaca? – a solicitat studentul Albanoapte.
– Mitologia greaca este o serie nesfirsita de povestiri de diverse tipuri, clasificate, în principal în mituri, legende si povestiri feerice, fiind o reprezentare a lumii vazute de grecii antici, cel putin pina la Pitagora. Mitul este o poveste despre zei si relatiile lor cu oamenii. „Mitos”, în limba greaca, înseamna „poveste”. Legenda, denumita de anglo – saxoni si saga, descrie un eveniment istoric cu multe elemente plasmuite si supranaturale. Povestirea feerica este o naratiune imaginara cu un ridicat continut magic si moralizator. De multe ori, aceste criterii de clasificare nu sînt operabile, iar linia de demarcatie dintre speciile literare mentionate anterior se estompeaza.
– Pot sa va spun o glumita, care mi-a venit acum în mimte? – a întrebat studentul.
– Este placerea noastra sa va ascultam, a raspuns filologul.
– Daca este un singur grec, atunci el este destul pentru „Odiseea”, iar daca sunt doi greci, ei sint destui pentru „Iliada”.
– Domnule profesor Gramaticu, am intervenit eu, cum ati defini dumneavoastra mitologiada, un termen care mi-a venit acum în minte?
– Ca sa-l parafrazez pe discipolul Albanoapte, raspunsul meu este urmatorul: daca în toata Grecia a venit doar un singur turist, atunci el este, cu siguranta, un mitologofil, iar daca au sosit doi, atunci ei sint destui pentru o mitologiada.
Doru CIUCESCU
marilena a zis
Tot ce a fost scris aici este adevarat….