Grupul MOL a început să primească înregistrări pentru competiția internațională online Freshhh2013, dedicată studenților și aflată la a șaptea ediție consecutivă. Cei mai talentați studenți vor avea ocazia să-și utilizeze cunoștințele, în echipe, pentru a rezolva diverse provocări, precum și să-și asigure participarea la programul de selecție a tinerilor absolvenți Growww2013. Valoarea totală a premiilor acordate celor mai bune echipe este de 20.000 de euro.
Competiția Freshhh are trei etape. În prima fază, organizată online, echipele vor avea de îndeplinit sarcini care necesită cunoștințe profesionale, abilități de gândire strategică și decizii tehnice. În faza semifinalelor se vor califica în jur de 40 de echipe, care vor participa la o simulare strategică de business, de asemenea online. În luna mai, cele mai bune zece echipe vor fi invitate la Budapesta la runda finală.
Echipele formate din câte trei studenți la universități și/sau colegii pot depune cererile de înregistrare pe adresa www.freshhh.net, până pe 17 martie. Competiția online va începe din 18 martie.
Pe lângă competiția Freshhh, Grupul MOL derulează și programul pentru tineri absolvenți, Growww, pentru a atrage și recruta tineri talentați și ambițioși. De la începutul programului s-au alăturat grupului MOL peste 1.100 de noi absolvenți, care lucrează în companiile grupului din Ungaria, Croația, Slovacia, Slovenia, Italia, România, Pakistan, Republica Cehă, Polonia și Irak, reprezentând 3% din numărul total de angajați. (Petru DONE)
Lasă un răspuns