Un bărbat de 59 de ani, din Podu Turcului, a ajuns ieri noapte la Spitalul Județean Bacău în stare gravă, după ce a fost sfârtecat de propriul cal. Accidentul s-a petrecut în cursul serii, în momentul în care stăpânul animalului, aflat sub influența alcoolului, a încercat să-și strunească bidiviul aflat în călduri lângă o iapă, însă calul l-a mușcat de mâini, față și abdomen, apoi l-a călcat în picioare.
Pacientului i s-au acordat primele îngrijiri medicale la spitalul din localitate, apoi a fost transferat la Bacău, unde a fost internat cu politraumatisme pe tot corpul, fiind și suspect de ruptură de splină. (F.C.)
Lasă un răspuns