La sediul Asociației Nevăzătorilor din Bacău s-a desfășurat, ieri, finala națională a concursului pe teme de cultură generală „Prietenii cărții braille”. Cei zece concurenți sosiți din țară au avut de învățat despre viața celor trei Dumas. La start a participat și Iosif Solomon, membru al asociației băcăuane, dar nu a reușit să își adjudece nici un premiu. După ce au trecut de întrebările cu o sută de puncte, în finală au rămas patru concurenți. Întrebarea de 150 de puncte a făcut trierea acestora și podiumul a avut următorii premianți: Tudor Titus (Vîlcea), Ion Coroi (Cluj), Vasile Giulia (Argeș), Maria Gașpar (Timișoara) și Varvara Vasilica (Brașov). „Toți au primit diplome de felicitare. Ne pare rău că reprezentantul nostru nu a reușit un loc pe podium, dar e bine că a ajuns în primii zece”, ne-a declarat Vasile Diaconu, președintele asociației băcăuane. După ce emoțiile concursului au trecut, candidații au fost invitați să se distreze și să danseze. Organizatorii vor avea grijă ca oaspeții să se simtă bine pînă duminică. „Mîine este programată o excursie în județ la principalele obiective turistice. Vom poposi la Tîrgu Ocna la salină, la Slănic Moldova, la Borzești și sperăm să fie încîntați de județul nostru”, a mai precizat Vasile Diaconu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns