Cunoastem adevarul despre noi insine, sau perceptiile pe care le avem nu sunt altceva decit conveniente, acceptari, renuntari, impacare cu destinul? Iata intrebari la care bacauanul, si nu doar el, incearca sa afle raspunsuri dezbracate de formalism, de falsitate, minciuna, interes ori demagogie. O tentativa in acest demers asupra propriei constiinte poate fi considerata intilnirea de duminica seara cu una dintre vocile distincte si remarcabile ale spiritualitatii romanesti actuale ce si-a asociat dreptul de a rosti marile adevaruri ale timpului nostru asa cum sunt ele, dincolo de fardurile politicianiste si fatarnicia ridicata la rangul de virtute, demolatoare de valori si seducatoare de atitudini.
L-am numit pe actorul si regizorul Dan Puric, vocea prin care ni se ofera sansa de a redeveni noi insine, de a ne redobindi propriul respect fata de valorile pe care le avem.
Locul acestui autentic festin intelectual a fost casa de cultura, unde peste o mie de bacauani au tinut sa fie partasi la marturisirile de credinta ale artistului-cetatean. Dovada ca existenta terna, de fiecare zi, a multora dintre noi, e doar una de fatada, autenticele trairi fiind in noi insine si in convingerile nerostite, care nu scapa nici un prilej de a se manifesta, de a se demonstra si a se face cunoscute. O revarsare de apartenenta reala ce s-a rostit de la sine, si care ar fi putut avea alte dimensiuni daca forumul urban le-ar fi permis aceasta. Un forum al cetatii destinat reuniunilor de exceptie, cum a fost si aceasta, care sa nu limiteze accesul prin dimensiunile lui restrictive.
Timp de patru ore am avut parte de revelatiile autenticului, de comuniunea intima, afectiva, dar si de rationalitatea expresiei. Pretextul a fost unul aparent obisnuit: lansarea cartii al carei titlu provoaca intrebari, fara a pune semnul intrebarii: CINE SUINTEM. Leit-motivul unui expozeu care a curs firesc, dar incitant, cu interogatii, cu raspunsuri, dar si cu asumari de drepturi si responsabilitati. Despre adevar, demnitate, cinste, onoare si respect, despre iubire, credinta, dragoste si omenie. Teme de fiecare zi la care am renuntat sa meditam indeajuns, obligati fiind sa suportam efectele impovaratoare ale timpului sub care suntem, dar care nu ne reprezinta. Si carora autorul-artist incearca sa le dea un raspuns cit mai apropiat de conotatiile reale ale conditiei noastre in democratia post-decembrista. Citez: „Antrenamentul de uitare la care este supus poporul roman, astazi, face ca gindirea si inima sa se roteasca pe loc si, din aceasta rotire in gol, paradoxal, o data cu trecutul, dispare si viitorul. El, omul de azi, pedaleaza zadarnic intr-un prezent continuu.
A locui cu fiinta doar intr-o dimensiune a timpului – si aceea distorsionata – inseamna moartea lenta, dar sigura, a identitatii”.
Asadar, Dan Puric si-a propus sa ne restituie identitatea. Cu acceptul nostru deschis, al celor peste o mie de bacauani care au tinut sa fie prezenti la aceasta mirabila intilnire de suflet cu vocea care vine spre noi, dinspre noi. Un miracol ce se poate implini, dar nu luptind cu morile de vint si asteptind de la altii ceea ce trebuie sa facem noi insine, fiecare si cu totii la un loc, prin marturisirea demnitatii. Bacaul dispune de apreciabile potente intelectuale capabile sa puna in miscare constiinte si atitudini. Are si traditie in acest sens. Amintiti-va chiar si numai de ilustrele conferinte ale profesorului Iulian Antonescu, din urma cu patru decenii, si inca am spune destul. Exista si un public doritor de a-i asculta pe potentialii mesageri ai adevarurilor rostite cu mesaj. E necesara doar scinteia care sa aprinda focul cunoasterii de bine, conform principiului enuntat de filozoful francez Descartes: „Cogito, ergo sum” (Cuget, deci exist).
Lasă un răspuns