• investiția reprezintă doar un prim pas în programul de modernizare a instalațiilor termice din spital
Ieri a fost inaugurată oficial noua centrală termică a Spitalului Județean Bacău. Investiția pentru amenajarea noii centrale a fost demarată în toamna anului trecut și era necesară pentru a rezolva o parte dintre problemele legate de alimentarea cu apă caldă și căldură a pavilioanelor ce adăpostesc secțiile Spitalului Județean Bacău. Deși în iarna care a trecut bolnavii nu prea au avut motiv să sufere de frig în saloanele spitalului, iernile anterioare au dat mari bătăi de cap pacienților și conducerii unității spitalicești. Centrala care a fost deschisă în prezența reprezentanților din forurile de conducere a sistemului sanitar va deservi blocul medico-chirurgical al Spitalului Județean. „Prin deschiderea acestei noi centrale, vechea centrală termică a fost degrevată de o sarcină calorică de aproape 40 la sută. În aceste condiții, celelalte pavilioane ale spitalului vor beneficia de un aport important de agent termic și cred că nu vor mai fi probleme în ce privește alimentarea cu apă caldă și căldură”, ne-a declarat Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean Bacău.
Centrala ce va deservi blocul medico-chirurgical, în care se găsesc peste 700 de paturi, va asigura căldură și apă caldă în program non stop. Suma pentru realizarea investiției s-a ridicat la peste trei miliarde de lei, iar banii au fost donați de Corneliu Iacobov, președintele Vradicor, în proporție de 50 la sută, jumătatea cealaltă a investiției fiind asigurată de Spitalul Județean din fonduri proprii. În plus, Distrigaz Nord Bacău a oferit unității spitalicești un regulator automat în valoare de peste 250 de milioane de lei.
Potrivit directorul Leonard Roșu, deschiderea celei de-a doua centrale în incinta Spitalului Județean reprezintă doar un prim pas în programul de modernizare a infrastructurii termice a celei mai mari unități sanitare din județ. Anul acesta, Spitalul va achiziționa două cazane termice pentru montarea de centrale termice proprii în pavilioanele care adăpostesc secțiile de pediatrie și obstetrică- ginecologie. Banii pentru realizarea acestor surse de încălzire au fost dați de Consiliul Județean. Tot în colaborare cu instituția care a preluat în administrare unitatea spitalicească se intenționează accesarea de fonduri nerambursabile prin programul Phare, bani din care să se regacă instalațiile termice și caloriverele din toate clădirile spitalului județean. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns