– bătrâna a murit în chinuri groaznice, prinsă în capcana focului – în momentul producerii tragediei, copiii femeii erau plecați la pădure – vecinii au chemat în ajutor pompierii, iar aceștia au găsit-o pe bătrână carbonizată în bucătăria de vară – victima era nevăzătoare de 12 ani
Ramona IONESCU
Clipe de coșmar a trăit o bătrână în ultimele minute din viață. Femeia, în vârstă de 83 ani, era oarbă de 12 ani. În momentul izbucnirii incendiului, se afla singură în bucătăria de vară, acolo unde își ducea traiul. Bătrâna locuia în satul Cotumba, din comuna Agăș, unde împărțea aceeași gospodărie cu fiii ei. Aceștia plecaseră dimineață la pădure, după lemne, și o lăsaseră pe mama lor nesupravegheată.
Vecinii au alertat pompierii prin apelul unic de urgență 112 în momentul în care au observat incendiul, însă nu au putut intra în locuință din cauza flăcărilor. La fața locului au fost trimise o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Comănești, o autospecială și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești. În ciuda desfășurării de forțe, proprietara nu a putut fi salvată.
„Incendiul a fost anunțat la ora 9.50 și lichidat la ora 10.50. Flăcările au distrus 35 metri pătrați din acoperișul bucătăriei de vară și bunuri din camera respectivă. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este neprotejarea termică a burlanului metalic față de materialele combustibile”, a declarat lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.
Trupul carbonizat al femeii a fost ridicat și transportat la morgă, iar la fața locului se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.
Lasă un răspuns