Claire Osborne, o englezoaică de 37 de ani, nu ştia că are cancer la gât. Într-o zi, când a tuşit mult, a eliminat nişte fluide ciudate. Nu s-a îngrijorat prea tare şi le-a aruncat. A doua zi însă, a avut din nou o puternică criză de tuse şi a scuipat din nou ceva ciudat, pe care l-a păstrat şi l-a arătat medicului, scrie 7sur7.be.
La analize, s-a dovedit că era vorba de o tumoare canceroasă din fundul gâtului. Potrivit doctorilor, cancerul era atât de agresiv încât şi alte celule canceroase puteau exista în corpul femeii. ‘Eram distrusă. Credeam că voi muri şi chiar am început să economisesc bani pentru înmormântare’, spune Claire. Însă alte analize au arătat că femeia eliminase întreaga tumoare şi că era complet sănătoasă.
‘Suntem de părere că tumoarea s-a format pe un fel de tulpină în fundul gurii, fiind foarte greu de depistat. Tulpina s-a rupt când Claire a tuşit şi a eliminat tumoarea’, spun medicii, potrivit cărora un asemenea noroc este foarte rar, dar nu imposibil.AGERPRES
Lasă un răspuns