CET Bacau anunta populatia cu o saptamina inainte sa inchida sistemul pentru ca in perioada 18 – 29 august va sista furnizarea apei calde de consum. „In acest interval, vom efectua revizia tehnica anuala a sistemului de termoficare, retele, puncte termice si centrale termice. In paralel, se vor executa si lucrarile de realizare a circuitelor de recirculare a apei calde de consum”, a declarat Vasile Dragusanu, directorul CET Bacau. El a dat asigurari ca, in urma reviziilor si reparatiilor, la iarna nu va fi nici o problema cu transportul si distributia agentului termic catre bacauani si vor fi eliminate toate pierderile. Incepind cu 18 august, bacauanii trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare, dar si cu ligheane si oale pentru a incalzi apa rece. Si in alte tari se realizeaza aceasta revizie anuala, altfel nu se poate. Ceea ce difera este modalitatea cum se face ea. Pe de o parte, exista acea interventie predictiva, adica se are in vedere monitorizarea sistemului si inlocuirea anumitor piese la timp, fara a mai astepta o avarie. Al doilea aspect catre care tind toti furnizorii de agent termic este revizia sub flux, fara a mai fi nevoie de intreruperea apei pe o perioada de timp determinata. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns