Parca mai ieri, desi tocmai in 2005, Dan Petrusca, profesor de limba si literatura româna la Colegiul National “Gheorghe Vranceanu” din Bacau, publica, la 51 de ani, primul sau volum de versuri: “Poezia imi statea pe genunchi”, aparut la Editura „Universitas XXI” din Iasi. Joi seara, profesorul bacauan si-a lansat, in programul Expozitiei nationale de carte Humanitas din Bacau, inconjurat de prieteni, elevi, profesori, inspectori sclari si scriitori, un al doilea volum de poezie, „Toate-s cam de pe cind”, aparut in 2008 la aceeasi editura ieseana. „O carte cu prieteni”, astfel si-a numit Dan Petrusca nou-nascutul, modest in privinta creatiei sale, fapt compensat insa de criticul literar iesean Constantin Dram, profesorul Ghiorghi Iorga, criticul literar bacauan Adrian Jicu si poetul Sergiu Adam, care au avertizat publicul ca „Toate-s cam de pe cind” il aduc pe autor „in lista micuta” a poetilor români contemporani importanti. „Acest volum are citeva texte ce ar putea inchega in viitor o alta retorica, o alta tematica si de ce nu o alta paradigma noua, ce ar putea clarifica destinul lui Petrusca in ipostaza privilegiata de poet important: «Monolog convorbiri interviuri», «Cintec», «Un razboi nu conteaza Tot astfel», «Nu stiu ce sa spun», un text admirabil nesemanind cu nimic din ce a scris Dan Petrusca, «Am participat la geneza», care este o veritabila arta poetica (…)”, a subliniat la lansare profesorul Ghiorghi Iorga. „Cartea aceasta este o carte cu prieteni, a marturisit in final autorul, Sint bucuros ca am adunat la un loc prieteni de-ai mei, adica prefatatorul aici prezent, Constantin Dram (…), postfatatorul este, parafrazez, «baiat de baiat», «prieten de prieten», adica redactorul sef al «Convorbirilor literare» din Iasi, Cassian Maria Spiridon. Cel care face desenele este, zic eu, marele pictor Mihai Chiuaru, si exista citeva texte din cronicile de la primul volum, si nu pot sa nu-i amintesc pe cei care au venit in intimpinarea mea, prieteni ai mei, in majoritatea lor, de citiva ani sau de zeci de ani, adica sponsorii acestei carti. (…)Textele de aici inseamna prietenii mei dimprejur si cei care sint de fata acum si carora le multumesc”. Cartea poate fi achizitionata la pretul de 20 de lei, de la Expozitia nationala de carte Humanitas, de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
Lasă un răspuns