Joi, 29 august, la sediul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna a avut loc Festivitatea de absolvire a promoţiei 2013, cu un număr de 200 de absolvenţi (170 băieţi şi 30 fete din România şi 10 absolvenţi din Republica Moldova – 9 băieţi şi o fată).
Ca în fiecare an, este un moment emoționant pentru cei care finalizează aceste cursuri și pentru care de fapt abia acum încep adevăratele provocări.
Ei se vor prezenta în unitățile în care au fost repartizați pe baza rezultatelor obținute în școală. La festivitate au participat atât oficialitățile locale, ținând cont de faptul că această instituție reprezintă un obiectiv important al orașului, cât și reprezentanţi din partea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, directori de penitenciare, conducătorii instituţiilor din sistemul public de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din judeţele Bacău şi Vrancea și cei ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova şi ai Şcolii de Pregătire a Personalului din Straubing – Germania.
Ana Dabija, directorul Departamentului Instituțiilor de Penitenciare din Republica Moldova, a declarat că cei zece absolvenți originari de peste Prut sunt cei mai buni, dar și cei mai norocoși deoarece au avut posibilitatea să studieze în această instituție.
Comisarul șef de penitenciare Vasile Scutaru, directorul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare, a marcat acest moment emoționant pentru echipa de la Târgu-Ocna care se desparte de generația 2013 doar pentru a începe selecția pentru următoarea serie.
Astfel, duminică debutează procesul cu vizita medicală, urmând ca de luni să fie testate performanțele sportive ale candidaților. Cei care depășesc aceste probe eliminatorii participă la cele scrise. „Suntem mulțumiți că avem și anul acesta un aflux de candidați care ne asigură că vom avea de unde să alegem – a spus comisarul șef de penitenciare Vasile Scutaru. Pentru cele 200 de locuri s-au înscris 700 de persoane“.
Adina PELIN
Lasă un răspuns