Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, va conferentia la sala mare a Primariei din Moinesti, duminica, 18 martie, la orele 17.00, cu ocazia primei conferinte din seria celor trei care se vor desfasura pe durata Postului Mare in Protopopiatul Moinesti, sub genericul “Trepte spre inviere”. Preasfintia Sa va conferentia pe tema „In Iisus Hristos suferinta nu dezumanizeaza, ci transfigureaza”. Seria intilnirilor duhovnicesti va continua de Buna Vestire, cind va fi invitat pr. prof. univ. dr. Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie „Andrei SPaguna” din Sibiu, si se va incheia luni 26 Martie, invitat fiind pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Tesu, profesor la Facultatea de Teologie „Dumitru Staniloae” din Iasi. „Scopul acestor conferinte, organizate in Moinesti pentru al doilea an consecutiv este acela de a oferi credinciosilor, in general, si tinerilor in mod special, hrana sufleteasca si raspunsuri la intrebarile care ii preocupa, pentru ca aceste intilniri vor imbraca forma unor convorbiri duhovnicesti. Anul acesta, fiind anul dedicat Taintei Sfintului Maslu si ingrijirii bolnavilor, tematica acestor conferinte va fi axata pe subiecte ce vizeaza suferinta omului”, a declarat preotul Costel Mares, protopop de Moinesti.
Lasă un răspuns