Organizat de revista „Altfel” și clubul „Nouă ne pasă”, Festivalul Prieteniei, ajuns la a doua ediție, a avut loc zilele trecute la Cercul Militar Național. Provincialii au fost nevoiți să ajungă în Capitală pînă la ora 16.00, adică momentul în care începea derularea programului care cuprindea lansări de carte, piesa de teatru „Autorul”, în regia lui Radu Herjeu, muzică folk, poezie și un concert extraordinar Vasile Șeicaru. Adică, o înșiruire de bucurii pentru provincialul iubitor de cultură, pen lîngă prezența unei mulțimi de personalități de care doar ai auzit sau le-ai văzut la televizor.
Dar pînă să ajungi la Cercul Militar ai nevoie de o zi întreagă. După ce ai aflat cam în ce zonă a orașului se află, umătorul pas este să găsești mijloacele de transport potrivite pentru a ajunge la obiectiv. Din start, trebuie exclus taxiul, dacă vrei să mai ai bani de întoarcere! Așa că-ți rămîne metroul, troleul, tramvaiul sau autobuzul. După ce ai străbătut cam jumatate de București printre niște oameni care par veșnic grăbiți și nervoși, te vezi nevoit să-i întrebi totuși, la un moment dat: „Nu vă supărați, Cercul Militar Național?”. Spre uimirea ta, descoperi că oamenii nu sînt chiar atît de grăbiți și că reușesc să-și facă timp și pentru tine. Deși explicația ar mai necesita niște completări, te mulțumești cu ce ai aflat și începi să te holbezi la marea de străzi, oameni și clădiri din fața ta. Deci, eu trebuie să o iau, pe undeva, pe aici. În fine, cînd ești gata să renunți, te oprești la o braserie. Cînd să muști din plăcintă, ridici ochii. Prin geamul din fața ta se vede scris afară, pe impunătoarea clădire aflată chiar peste drum: CERCUL MILITAR NAȚIONAL. Incredibil! Amețit și peste măsură de obosit intri timid în hol și o mare de voci te întîmpină. Cărți, fotografii expuse și oameni ținînd discursuri, lumini puternice, Antena 1, TVR.
În sală, spectacolul a început. O domnișoară blondă se chinuie să prezinte următorul moment. Aflu că sîntem în direct la TVR2. Spectacolul durează cinci ore. Abia la final se vor împărți premiile la secțiunile poezie și fotografie, adică bani și cărți.
Manifestarea se încheie cu recitalul Vasile Șeicaru, care este rechemat nebunește pe scenă pentru încă un bis, și încă unul… Nu de tineri, însă, ci de doamne și domni care se dovedesc a fi fani înrăiți ai artistului.
Îmbogățit spiritualicește, nu simți nevoia decît a unui elicopter și al unui duș. Dar nu întotdeauna visele devin realitate. Te așteaptă o nouă „călătorie” printre luminile capitalei, căci deja este ora 21.00, o oră destul de periculoasă pentru o provincială singură în vîltoarea capitalei. Și, totuși, Bucureștiul e atît de frumos la oră de noapte! O plimbare scurtă nu strică. Te gîndești totuși să ajungi într-o zonă mai cunoscută. Iei autobuzul 336 (singurul pe care-l cunoști), în care, într-un colți, doi indivizi cu aspect suspect se uită insistent la tine, rînjind. O frică paralizantă pune stăpînire pe inimioara ta. Cobori la prima stație și iei primul taxi spre casă fără să-ți mai pese vreun pic de splendorile de noapte ale Bucureștiului. (Ioana PAVEL)
Lasă un răspuns