Vasile PRUTEANU
M-am întrebat adesea care îndemnuri, tentații și chemări îi determină pe unii oameni să caute cu atîta înfrigurare scena teatrului, unde luminile se nasc și mor în cîteva respirații. Dintre toate răspunsurile posibile, cred că pentru actor clipa de vis și iluzia supremației lui în timpul jocului sînt îndemnurile cărora nu le poate rezista, iar transferul limitat al propriei ființe în alte personaje (pe care le iubește sau le urăște pentru forța lor copleșitoare) este motivul și sensul ascuns al existenței sale. Pentru că numai atunci – el, ca om – poate învinge timpul și intra într-o altă ordine a existenței și într-o lume substanțial diferită de a lui.
O îndelungată intimitate cu actorul Florin Crăciunescu m-a convins că nici un artist nu există pentru sine. El există pentru noi toți, pentru că numai artistul este capabil să ni se dăruiască cu ființa lui întreagă, ca un pom roditor înmiresmat de parfumul fructelor coapte. De necrezut cît de mult timp a trecut de cînd l-am urmărit la debut și pînă acum, la plinătatea talentului său. Un mare privilegiat. I s-au încredințat roluri de căpătîi din dramaturgia națională și universală. Pentru fiecare nou personaj, Florin căuta noi și interesante mijloace interpretative pentru a se perfecționa, a se depăși, conferind eroilor săi nu numai credibilitate, ci și o vibrantă actualitate, indiferent de timpul textului. Pentru asemenea izbîndă, întîi trebuie să cunoști bine personajele, să le aprofundezi comportamentul și reacțiile, așadar „SĂ ȘTII”.
Pentru Florin Crăciunescu a ști înseamnă a putea; a iubi – a crea; a fi actor – a iradia adevărul și frumusețea. Caracter franc, deschis noului, nu e de mirare că Florin este mereu în conflict cu o anume lume malignă, care-ți frînge elanurile și-ți scade mereu forța de a spera. Incomod pentru mulți prin felul ferm și cinstit de a fi, Florin are sub coaja de suprafață o adîncă noblețe sufletească, care-i conferă o prestanță și o statură morală de excepție. Înzestrat cu har, știe că talentul nu se dăruiește, ci îți aparține natural – ca un accident – și prin el poți urmări cu cerbicie atît propria-ți perfecționare, cît și a vieții spirituale a lumii în care trăiești, prin oferta personalității tale. Chinul imens și bucuria de a da substanță unei lumi construite pe scenă este condiția existenței lui, chiar dacă invenția dramaturgică amestecă adevărurile pure cu cele sordide. Este revanșa vieții asupra vacuității. O obsesie mereu dureroasă!
Actor complex, capabil a aborda toate registrele dramatice, prieten afectuos și sincer, în ciuda aparentei lui țepoșenii arțăgoase, Florin Crăciunescu rămîne un neobosit perfecționist, aflat în continuă alergare după Fata Morgana a marilor adevăruri. Dacă parcurgem traseul artistic al acestui minunat actor, putem constata că drumul său a fost mereu ascendent, marcat cu personaje de mare vibrație, ca Jimmy Porter din piesa „Privește înapoi cu mînie”, de John Osborne; Don Rodrigo din „Cidul” de Corneille; Ligurio din „Mătrăguna” de Macchiavelli; Ducele Surghiunit din „Cum vă place” și Oberon – Zeul Zînelor din „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare; Carol din „Noi, Carol al XII-lea” de Bernard da Costa; Bogoiu din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian; Arzăreanu din „Plicul” de Liviu Rebreanu; Profesorul din „Lecția” de Eugen Ionescu și multe altele pe care memoria nu le mai reține. In fiecare dintre aceste spectacole de referință Florin Crăciunescu a știut să potențeze înfruntările conflictuale, să reliefeze cu eleganță, dar și cu o izbitoare forță, tarele unor societăți măcinate de ambiții deșarte, de glorie falsă, în care iubirile mor sau eșuează tragic în banal și insignifianță. Personajele sale, construite din cuvinte, trăiesc prin consimțămînt reflex, asimilate unor reacții, semne și atitudini care le fac să corespundă realității înseși, ca un absolut risipit în cotidian. În viziunea actorului fiecare personaj capătă identitate și o individualitate marcată, care te cutremură sau te încîntă.
Lasă un răspuns