Baile Slanic au fost pe la mijlocul secolului XIX si un loc de intilnire al boierilor unionisti din Moldova si Muntenia. Scriitorul si istoricul Radu Rosetti noteaza in „Amintirile” sale: „Din pricina ca tara era in toiul luptei pentru Unire, cei mai multi boieri, mai cu seama cei unionisti nu plecasera deloc in strainatate, temindu-se de vreo surprindere din partea Turciei si a Austriei, ajutate de Anglia. Era deci o adunare mare boiereasca la bai, multime de rude si de prieteni de-ai nostri, pentru care am fost multumit sa gasesc pe bunul meu prieten Cuza…” Printre acestia se afla si marele om politic, patriot si scriitor Costache Negri, care a facut parte din conducerea „Comitetului revolutionar moldovean” si a fost vicepresedinte al Adunarii ad-hoc a Moldovei, iar in timpul domniei lui AL. I. Cuza, a indeplinit diferite misiuni diplomatice in scopul recunoasterii in afara tarii a actului Unirii Principatelor. Amintirea lui o pastreaza la Slanic Moldova „Stinca lui Costache Negri”, locul sau de popas in timpul plimbarilor prin statiune si imprejurimi. C. Negri, al carui nume il poarta astazi Colegiul din Tirgu Ocna, este inmormintat in curtea Bisericii „Raducanu” din localitate si este considerat marea personalitate a orasului.
Multi minuitori ai condeiului au asternut in scris incintarea lor fata de frumusetea acestor locuri datatoare de sanatate, ca sa afle si altii despre ele si sa mearga sa le cunoasca. Povestitorul Nicu Gane ne-a lasat in nuvela „2 zile la Slanic” amintiri din viata statiunii din jurul anilor 1890-1900, cu frumusetea ei salbatica, cu „stincile cele fioroase, care stateau atirnate deasupra capetelor calatorilor, excursiile pe cai de munte la Poiana Sarata, petrecerile ori plimbarile la Cascada, vinturisul cel turbat al apei, care de cind lumea se lupta cu stincile si cum hierbe apa printre chietre de te ameteste cind le vezi”. Mai scria el ca, „acolo se aduna in fiecare vara sumedenie de lume, din toate unghiurile tarii si cine vine o data, nu se mai satura de a reveni de nenumarate ori, atit de atragator e acel colt al Carpatilor, din toate punctele de vedere”. Marele nostru povestitor, Ion Creanga, a fost in citeva veri la Baile Slanic, ca sa faca „feredee” si sa bea ape minerale pentru tamaduirea betesugului sau.
La 16 iulie 1885, ziarul „Liberalul” din Iasi publica o cronica intitulata „Baile de la Slanic”, in care se vorbea de „parintele Smintina” (Ion Creanga), iar intr-o fotografie din acelasi an, in mijlocul celor 28 de invatatori si profesori de care era plin Slanicul in acele veri, se afla si Ion Creanga. In ciuda tratamentului aplicat la Slanic, boala scriitorului nu s-a mai ameliorat si va fi „un chin statornic” pina la moartea sa, in 1889. Deosebit de pretioase ne-au ramas, nu numai prin pitorescul descrierilor, ci in primul rind prin valoarea lor de document, insemnarile de calatorie ale lui Wilhelm de Kotzebue, consulul Rusiei in Moldova din acea vreme si scriitor de limba germana, care a trait multa vreme la Iasi, unde a si fost ales membru al Academiei Romane, in 1884. In vara anului 1855, atras de faima statiunii, care incepuse a se raspindi in intreaga Moldova, consulul a poposit, dupa o calatorie plina de peripetii, la Slanic, intr-un car cu patru boi, cu roti grozav de mari si „fara cea mai mica bucatica de fier”.
Kotzebue a descris drumul anevoios de-a lungul vaii strimte a Slanicului umflat de ploi, viata grea din statiune si pustietatea locurilor, prezentind totodata si primele date despre inceputurile statiunii. Si tot la Slanic Moldova a primit geniul muzicii romanesti, George Enescu, consacrarea publicului. In vara anului 1890, in statiune afisele anuntau: „Concert in folosul saracilor… George Enescu, in virsta de numai 9 ani…”. De fapt, avea numai 8 ani in vara aceea, cind, in fata vizitatorilor veniti la cura la Baile Slanic, George Enescu incinta publicul cu primul sau recital: fantezia lui Singlee pe ariile din „Fata regimentului” si o alta fantezie a aceluiasi compozitor, pe arii din „Faust”, in fata unui public entuziast. (Va urma)
Lasă un răspuns