La ordinea zilei in socialul romanesc au revenit grevele. Ca in fiecare toamna, marile carteluri si confederatii sindicale se scutura de lentoarea specifica sezonului estival si ies la scena deschisa pentru a-si clama acuzele, nemultumirile si revendicarile. Motivele nu lipsesc: salarii, conditii de munca, bugetele de venituri si cheltuieli, contractele colective, obstructiile guvernantilor. Discrepantele dintre veniturile salariale ale unora si altora, deprecierea nivelului de trai si protectia sociala. Toate acestea sint scoase la inaintare pentru a se demonstra ca ele, sindicatele, exista, sint vigilente, actioneaza, se bat pentru drepturile oamenilor. Pe fondul unei campanii electorale ce nu are prea multe in comun cu decenta, fair-playul si echilibrul ofertelor din programele de guvernare ale formatiunilor politice, incordarea muschilor vine ca o amenintare la adresa stabilitatii si consensului.
In aceasta batalie cu rezultate imprevizibile, cele mai inflamate sint confederatiile din Educatie, carora le-a fost servit de catre guvernanti un pretext infailibil: refuzul categoric de a se aplica legea majorarii cu 50 la suta a personalului didactic, adoptata cu votul majoritar al parlamentarilor din cele doua Camere, intr-un consens cel putin surprinzator, daca nu si suspect. Actualul guvern nu este dispus sa-si asocieze o astfel de masura ce s-ar putea dovedi catastrofica in numai citeva luni, iar conduita viitorului Executiv, oricare va fi acela, nu poate fi angajata intr-o lucrare cu efecte nebanuite. Dar sindicatele protesteaza prin greve de avertisment si ameninta cu greva generala. Cele patru confederatii ramin pe pozitii angajante, in pofida diferentelor de opinii care le nuanteaza atitudinile. Stimulati de „caietele de sarcini” ale acestora, sindicalistii din administratia publica afiliati la confederatia „Sed lex”, ca si cei din „Pro lex” – vamesii si politistii, isi fac auzite vocile in corul revendicarilor salariale pretinzind majorari si reajustari identice. Liderii de la „Sanitas” sustin, la rindul lor, revendicarile personalului din Sanatate, iar feroviarii din Miscare-Comercial si Infrastructura intentioneaza sa puna semnalele pe oprirea traficului nu atit din motive de venituri, cit pentru ca sint preocupati si ingrijorati de situatia precara a sigurantei pe drumurile de fier.
Toata lumea pretinde, iar Guvernul se abtine sa ofere motivind limitarea resurselor si necesitatea unor masuri austere. Cu numai o luna de zile inaintea incheierii mandatului, astfel de precautii mi se par absolut normale si de bun simt. In fond, ar fi atit de simplu sa arunci pisica in bratele celor care vor veni! Ar putea fi, de asemenea, o investitie de imagine cu efect de plan secund.
Cei care urmaresc si interpreteaza fenomenul politic romanesc sint de parere ca actualele presiuni sindicale facute asupra celor inca aflati la friiele puterii decizionale nu reprezinta altceva decit masinatiuni politice prin care incearca sa contabilizeze in conturile personale o cantitate cit mai mare de capital electoral. Discreditarea actualei guvernari prin scenarii si actiuni cu participari de mase e o formula care a fost folosita si in alte confruntari similare, chiar daca altii erau actorii. Motivatiile exista, iar masele de manevra pot fi puse destul de usor in miscare. Efectele crizei economice globalizante, care nu ne ocolesc nici pe noi, romanii, adoptarea unor legi lipsite de suport real pentru aplicarea lor, promisiunile electorale, ca si practicile denigrarii, sint suficiente pentru a inflama spiritele si a accentua starea de disconfort social, pe fondul incertitudinilor ce se prefigureaza incepind chiar cu apropiatul verdict al urnelor. Apelind la un mai vechi slogan, vizavi de actiunile, ultimatumurile si miscarile sindicatelor, sintem indreptatiti sa exclamam: numai asta ne mai lipsea!
Lasă un răspuns