Paradisul de la Luncani

După ani lungi de așteptare, Sergiu Sechelariu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, își poate asfalta, în sfîrșit, drumul din fața casei. Printr-o Hotărîre de Guvern adoptată în urmă cu cîteva zile, drumul care duce spre locuința sa din Luncani a fost trecut în categoria funcțională a drumurilor comunale. Odată adoptarea această hotărîre, pot fi alocate de acum înainte fonduri, pe baza unor programe speciale sau direct de la bugetul local, pentru viabilizarea întregii zone.

„Mica Elveție” a Bacăului

„La vile”. Așa este cunoscută printre localnici zona de la ieșirea din Luncani, spre Slatina, unde de mai bine de zece ani, miniștri, parlamentari, afaceriști prosperi sau oameni simpli, dar cu ceva mai mulți bani în buzunare, se înghesuie să își facă vile sau case de vacanță. Ușor de înțeles, în aceste condiții, de ce satul Luncani a devenit în ultimii ani tot atît de celebru ca și Snagov, Cornu, Breaza, Corbeanca sau alte asemenea localități unde oameni puternici ai vremii preferă să se retragă la fiecare sfîrșit de săptămînă sau chiar să locuiască permanent. În Bacău, satul Luncani este mai vestit chiar decît comuna din care face parte. Puțini sînt cei care îți pot spune la repezeală două trei lucruri măcar despre comuna Mărgineni. Despre Luncani, toată lumea știe că este satul unde „greii” Bacăului preferă să își facă vile sau case de vacanță. Celebritatea a coborît asupra micului sătuc pe la mijlocul anilor ’90, în momentul în care s-a aflat că aici și-a făcut casă unul dintre frații Sechelariu. Pe atunci, Sergiu Sechelariu era om de afaceri, avea o firmă de construcții prosperă și, lucrul cel mai cunoscut pe atunci, era fratele primarului Bacăului. Tot cam în acea vreme s-a aflat că la Luncani și-a făcut casă și Corneliu Iacobov.

Dacă pînă atunci toți cei care își puteau permite să își construiască o casă se opreau la Barați, oamenii cu ceva mai multă putere financiară au început să se uite mai cu atenție spre Luncani. Zona era superbă, aerul curat, iar pădurea cobora pînă aproape de drum. Un adevărat paradis. Cîțiva kilometri mai departe, spre satul de vacanță de la Valea Uzului, peisajul natural întrecea cu mult în frumusețe pe cel de la ieșirea din Luncani. Puțini au fost atunci cei care au preferat să își facă aici case de vacanțe. Luncani erau cu mult mai tentant fie și numai pentru că aici aveau case Iacobov și Sechelariu. În cîțiva ani s-a produs o adevărată explozie a prețurilor terenurilor. Loturi care pînă atunci erau vîndute cu cîteva sute de mii prăjina au început să fie prețuite în doloari pe metrul pătrat. „Au fost mulți oameni care au luat plasă. Și-au vîndut loturile de aici și cu o sută de mii de lei la începutul anilor ’90. Acum, o jumate de hectar nu o dai fără cinci – șase mii de dolari. Chiar dacă ar vrea cineva să mai cumpere aici pămînt, nu ar mai avea de unde. S-a vîndut cam tot. Au început să mai cumpere pamînt și spre centru, da’ cel mai căutat e tot cel dinspre pădure”, ne spune, ca un adevărat expert în terenuri, o bătrînică de prin partea locului.

Cartier de lux răsărit peste noapte

Într-un interval de numai doi-trei ani, un adevărat cartier de lux s-a ridicat la ieșirea din Luncani. An după an, vile somptuase au început să răsară una cîte una de o parte și de alta a drumului care duce către Slatina. „Cînd am venit eu aici, în 1987, doar cîteva case mai erau dincolo de casa mea. În rest, doar teren agricol și pădure”, ne povestește Costache Diaconu. Nimeni nu mai știe acum, foarte exact, cine a fost primul care a îndrăznit să își construiască o casă de vacanță acolo, în lipsa unui drum pietruit măcar, fără de care accesul era extrem de anevoios. Oamenii de prin partea locului spun că avocatul Anghel Țăranu a fost printre primii care și-au făcut casă aici. Ceva mai tîrziu, omul de faceri Constică Rusu a devenit vecinul avocatului Țăranul. Casele au început apoi să se ridice una după cealaltă. Oamenii de prin partea locului treceau, se minunau cînd mai apărea una sau alta dintre vile și treceau mai departe, fără să se uite peste gard la ceea ce se întîmplă în curtea noii lor vecini. „Cine stă pe aici? Aici știu sigur că stă Sechelariu. Și-a pus la poartă tăbliță cu numele lui, să știe toată lumea, să nu mai întrebe prin vecini. Are și steguri la poartă, să se vadă că-i mare la partid. Ceva mai încolo stă familia Iacobov. Cel tînăr, de-l tot vedem prin ziare, nu prea dă pe aici. Mai des vine tatăl lui Iacobov. E un bărbat așa, la vreo șaizeci și ceva de ani, are părul alb și umblă mereu cu o mașină de teren. Intră de multe ori în vorbă cu cei de pe aici. Pare a fi om de treabă. În rest, n-am idee cine mai are case pe aici. Cine să stea în casele asta? Tot niște oameni mari și cu bani, doar n-o să stea un amărît ca mine”, ne-a spus, în treacăt, un bărbat la vreo patruzeci de ani, în timp ce își mîna căruța plină ochi cu coceni de porumb. „Nu sînt toți oameni cu funcții mari. Mai au case pe aici și oameni de prin sat”, ne lămurește, rapid, unul dintre băieții care lucrau la construcția unei noi case de vacanță. A muncit cu palmele la multe dintre noile case care s-au construit în zonă, așa că mai știe cîte ceve despre proprietari. „Mulți dintre cei care au case pe-aici sînt judecători, doctori sau polițiști. Acolo are casă domnul Toma, care a avut un depozit de haine second hand, dincolo e procurorul Dragu, mai la deal e casa șefului de Ocol Silvic, acolo e vila lui Theodor Balcanu, fostul director de la IFET…”, începe să arate bărbatul în stînga și în dreapta. „Mulți dintre cei care și-au făcut case, mai ales pe partea stîngă, au luat plasă. Pămîntul e sărat și trage mucegaiul. După ce au văzut că li s-au înegrit pereții, mulți dintre cei care și-au făcut casă aici au reușit să vîndă. Acum s-a cam dus vestea și nu prea mai cumpără nimeni. Știu pe cineva care încearcă să își vîndă de vreo doi ani casa de aici și nu reușește să ia pe ea nici cît a dat pe materiale și mînă de lucru”, intră în vorbă un alt meseriaș din echipa de constructori.

Iazul cu nocturnă

Ceva mai departe de casa lui Sergiu Sechelariu, un petec de iaz împrejmuit cu un gard înalt de sîrmă ghimpată ne atrage atenția. Apa pare cam murdară, însă felul general în care este îngrijit, precum și instalația ornamentală de iluminat ce împrejmuiește tot luciul de apă dovedește că acel iaz nu este chiar unul oarecare. Mai tîrziu aveam să aflăm că apa din iaz are proprietăți aproape miraculoase. Localnicii spun că au fost ani cînd oamenii băteau cale de sute de kilometri numai să facă o baie în apa acestui iaz. Vasile Cîndea, primarul din Mărgineni, știe chiar mai multe despre istoria acestui loc. „Prin 1800, aici a fost o fabrică de sare. Se scotea apa din iaz și din cîteva puțuri, se punea la uscat, după care se ambla în pliculețe și se exporta în Franța. Nu se extrăgeau cantități mari, iar tot ce se făcea se trimitea la export. Mult timp după ce a fost închisă fabrica, oamenii i-au spus zonei „La uscărie”, ne povestește primarul Cîndea. Pînă înainte de ’89, în această parte a satului își făceau aplicațiile soldații de la transmisiuni. Nu plecau bine soldații, că în apa iazului începeau să se bălăcească bolnavi veniți de prin toate colțurile țării, care trăgeau nădejde să scape de chinurile reumatismului sau să-și vindece cine știe ce afecțiuni. Se spunea pe atunci că apa din iaz este singura care îi mai poate vindeca pe bolnavii care nu s-au făcut bine nici după ani de zile de tratamente la Techirghoiol. „Sînt legende! Nu o dată am luat probe din apa acestui lac și am trimis la diverse laboratoare pentru analize. Nu s-a dovedit că aici apa ar avea proprietăți mai deosebite”, spulberă întregul mister primarul Cîndea. Localnicii spun că iazul este acum în proprietatea lui Sergiu Sechelariu. El este cel care a împrejmuit zona și a montat instalația ornamentală de iluminat.

„Două zile petrecute aici te remontează pentru toată săptămîna”

Pe partea cealaltă a drumului, la cîteva sute de metri distanță de lac, o altă casă de vacanță se află în plină construcție. Proprietarul, Petre Bogdan, om de afaceri în Bacău, nu pare deloc impresionat că este vecin cu un secretar de stat. „Ei sînt cu treaba lor, noi cu a noastră. Fiecare își vede de viața lui”, ne spune stăpînul casei. Preț de cîteva clipe se uită cu ochi critic la tot ceea ce a lucrat echipa de construcții în timpul în care nu a fost aici să-i supravegheze. Mulțumit, oarecum, de rezultat, se întoarce și începe să ne arate cît de frumoasă este zona. „Două zile petrecute aici te remontează pentru toată săptămîna. Dacă ești tînăr și ai copii la școală e păcat să îți faci casă departe de oraș. Faci, ce-i drept, cam un sfert de oră cu mașină pînă în Bacău, dar tot este greu de ajuns. Îți mănîncă mult timp și nu poți să ai chiar de fiecare dată pe cineva care să se ducă să-i ducă și să-i aducă pe copii de la școală. Copiii mei sînt mari, așa că îmi pot permite să îmi fac o casă aici, în mijlocul munților. Nu vă puteți închipui ce liniște e aici la sfîrșit de săptămînă. Vezi cîte un vecin afară, în curte, la un grătar, dar nu auzi muzică dată la maxim sau cine știe ce alte lucruri de felul ăsta. Este cablu tv în zonă, dar puțini sînt cei care vin două zile la țară să se uite la televizor. Vin să se odihnească și să se bucure de aer curat și de liniște”, ne mai povestește Petre Bogdan.

Mihaela Melinte, diriginte de șantier

Aerul curat și liniștea din zonă pare să o fi impresionat și pe campioana noastră mondială, Mihaela Melinte, care s-a apucat, de curînd, să își construiască aici o casă. „Abia mi-am cumpărat terenul aici. Nu e o suprafață mare. Sînt 1.500 de metri pătrați. Am dat trei euro pe metru pătrat. Nu știu dacă e mult sau puțin. Mi-a plăcut mult zona și de aceea m-am decis să cumpăr teren aici”, ne povestește Mihaela Melinte. Săptămîna trecută, o echipă de constructori s-a apucat de săpat la fundație. Dacă lucrurile vor merge așa cum trebuie, în scurt timp casa ar trebui să fie riducată. Diriginte de șantier va fi, evident, viitoarea stăpînă a casei, care nu are de gînd să lase nici o clipă lucrurile să scape de sub control. „Acum nu am bani să îmi fac cine știe ce vilă somptuasă. Un living, o bucătărie, o baie, un dormitor, cam asta o să aibă pentru început mica mea căsuță. Nu știu dacă va fi tocmai casa visurilor mele. Știu sigur că dacă o să o fac așa cum îmi place, o să mă simt bine în ea”, ne mai spune Mihaela Melinte.

Casele din Luncani au adus o sută de noi locuri de muncă în comună

Pentru primarul din Mărgineni, faptul că în ultimii ani a ajuns să îi aibă ca și contribuabil pe cîțiva dintre băcăuanii cu mare putere financiară din județ nu poate decît să îl bucure. „Pe întregul an ar fi trebuit să strîngem din taxe și impozite cam 2,9 miliarde de lei. Acum, după nouă luni, deja avem colectate la buget mai bine de trei miliarde de lei. Nu numai plata taxelor și impozitelor aduce bani la buget. Mai sînt și autorizațiile de construcții, care s-au înmulțit de la un an la altul. Dacă înainte de ’89 comuna Mărgineni avea 1.980 de famii cu 7.200 de persoane, acum numără 3.300 de familii cu 9.400 de persoane”, ne spune primarul Cîndea. Nu numai clădirile noi s-au înmulțit în Mărgineni după ’89. De cîțiva ani, o mulțime de agenți economici din Bacău și-au deschis aici puncte de lucru. Dacă în anul 2000 existau în Mărgineni 85 de agenți economici, în acest an, pînă acum, sînt înregistrate 150 de noi societăți comerciale. „Pînă acum cîțiva ani, barurile erau pline de dimineață pînă seara. Acum,

nu cred că este om în Mărgineni care să stea și să taie frunze la cîini. Cît s-au construit vilele în Barați sau Luncani, mai bine de o sută de constructori au avut loc de muncă. Cei mai mulți dintre ei au plecat acum să muncească în străinătate. Constructorii noștri sînt buni meseriași și își găsesc locuri de muncă bine plătite, oriunde s-ar duce. Cît privește construcțiile noi, și acum, după ce au fost ridicate, tot asigură cîteva locuri de muncă. În zilele în care proprietarii nu sînt aici, locuințele trebuie supravegheate și îngrijite tot de oamenii din comună”, mai adaugă Vasile Cîndea.

După adoptarea Hotărîrii de Guvern prin care drumul care duce de la Luncani spre Slatina a fost trecut în categoria funcțională a drumurilor comunale, primarul din Mărgineni își poate face mai multe planuri pentru îmbunătățirea condițiilor în care locuiesc cei care și-au făcut case în această zonă și care au făcut, în felul lor, un bine comunei. Odată adoptată această hotărîre, pot fi alocate fonduri, pe baza unor programe speciale sau direct de la bugetul local, pentru viabilizarea întregii zone. „Primul gînd pe care îl avem este să aducem apă potabilă. Apa în zonă este sărată. Chiar dacă se sapă fîntîni la mare adîncime, apa tot nu poate fi consumată pentru uz casnic. Sînt cîțiva proprietari care și-au tras pe cont propriu conducte de alimentare cu apă potabilă pînă la locuințele lor. Asta nu înseamnă că problema este rezolvată și pentru ceilalți locatari. Sînt conducte de mici dimensiuni care nu asigură un debit pentru toți locuitorii din zonă. La această oră avem aprobat un proiect de alimentare cu apă potabilă la nivelul întregii comune, așa că vom rezolva și alimentarea cu apă a localnicilor din zona de la ieșirea din Luncani. După aceea, ne vom ocupa și de reabilitarea drumului”, își face planuri Vasile Cîndea. Și Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, se arată dispus să îi dea o mînă de ajutor primarului din Mărgineni. „Sînt proiecte care trebuie să fie realizate cu bani din bugetul local, dar dacă va veni să ne ceară sprijinul îi vom întinde o mînă de ajutor”, spune, plin de solicitudine, președintele Consiliului Județean. (Elena SOLOMON, Fotografii: Liviu MAFTEI, Dan DUȚĂ)