A venit in Bacau pentru a se ruga, a petrece timpul si a depana amintiri alaturi de fostii colegi de facultate, preoti in oras sau in imprejurimile acestuia. La biserica “Sf. Gheorghe”, parintele Mircea Panciuk a oficiat slujba in limba romana aproape perfect. N-aveam nici un motiv sa cred ca e preot canadian al carui contact cu limba romana au insemnat cei patru ani de facultate facuti la Teologie la Bucuresti intre 1963-1967, in calitate de bursier al Patriarhiei Romane. Ca la multi dintre moldovenii de dincolo de ocean, radacinile bucovinene ale parintelui Mircea s-au pastrat vii, in ciuda trecerii anilor. “Nu a fost usor sa pastrez contactul cu limba romana. La inceput, ca preot in Canada, slujeam si in romana, si in engleza. Acum doar in engleza, pentru ca numarul vorbitorilor in graiul atit de drag sufletului meu s-a redus”, mi-a spus parintele. Aveam sa inteleg ca a avut de ales intre a cultiva cultura romaneasca sau credinta ortodoxa. A ales credinta. “Este o lupta continua. Te intrebi ce este mai important: a mentine cultura sau credinta? Personal, cred ca mai insemnat este sa traiasca in om credinta ortodoxa. Sa comunicam cuvintul lui Dumnezeu in limba pe care o inteleg oamenii”, a precizat preotul Mircea, dindu-mi ca exemplu negative comunitatea ortodoxa ucraineana in care s-a pastrat limba in cadrul slujbelor, dar s-au pierdut credinciosii, mai atrasi de engleza.
Pe sub rama aurie a ochelarilor, parintele din Boian, mi-a povestit in citeva cuvinte viata sa. “M-am nascut in 1940 linga Montreal, din parinti romani. Tata era originar din Tereblecea, un sat din Bucovina de altadata, astazi in Ucraina. In 1930 a plecat la Montreal, s-a casatorit acolo cu mama, si ea moldoveanca, de loc din Balaceana, si au ramas acolo”, s-a destainuit parintele.
Dupa studiile liceale la Montreal si Ontario, in 1963, in urma vizitei facute in Canada de catre IPS Iustin, pe atunci mitropolit al Moldovei si Sucevei, a venit ca bursier la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Aici a cunoscut-o pe Ileana Ani, cea care avea sa-i devina sotie. Dupa un an de diaconie, timp in care “am deprins tainele si rinduielile slujbelor religioase”, dupa cum a marturisit, in 1967 a revenit in Canada. Celor doi li s-a adaugat intre timp si baiatul cel mare, Mircea, nascut la Bucuresti. Doi ani si-a facut datoria de slujitor al altarului la catedrala din Windsor (Ontario) “unde era decan Bartolomeu Anania”, actualul mitropolit al Clujului. In 1969, dornic sa faca misiune in parohie, a cerut dezlegare si a plecat la Alberta. Adica la 5.000 km distanta. Aici a avut in grija doua parohii: Boian si Edmonton. “Boian este o comunitate infiintata de romanii bucovineni veniti in Canada la sfirsitul veacului XIX. Acum este in descrestere. Nu prea mai vin oamenii sa se faca fermieri”, mi-a spus parintele Mircea, el insusi un fermier legat de pamint, asa cum au fost si parintI sai. M-a convins aratindu-mi palmele sale aspre. “Prin mine nu curge singe, ci pamint”, a adaugat el.
In ceea ce priveste Edmonton, oras situat la vreo 125 km de Boian, acesta avea o comunitate de romani sositi tot la finele veacului XIX, fara lacas de cult. Majoritari moldoveni, cind au auzit de parintele Mircea, acestia il chemau la servicii religioase si la sute de kilometri distanta. “O data am fost invitat sa oficiez o cununie la 1.200 km departare de Boian. Crestinii de acolo voiau un preot ortodox roman. Au trimis dupa mine si m-am dus”, si-a amintit parintele Mircea. Dupa trei ani de activitate sustinuta, in 1972, sprijin de credinciosi, a reusit sa construiasca la Edmonton biserica “Sfintii Imparati Constantin si Elena”, un lacas de cult care sa aduca mai aproape de suftetele romanilor credinta parintilor si bunicilor din tara. Astfel a incheiat seria slujbelor savirsite prin case particulare. Ani buni, orideciteori se impunea, a facut naveta intre cele doua parohii, fara a se gindi la aspectele materiale ale existentei. In 1992, la cererea sa, a fost adus la Edmonton un preot roman, parintele George Bascan din Piatra Neamt, cu care are o relatie de colaborare si comunicare exemplara. “Comunitatea romaneasca se marise dupa 1990. Era nevoie de inca un preot. Acum parintele este in Edmonton, iar eu in Boian. Tinem legatura in permanenta si comunicam foarte bine”, mi-a explicat parintele Mircea. Cind a auzit ca vreau sa-l intreb despre ce insemna a fi ortodox in Canada de azi, parintele Mircea a zimbit. “Ortodoxia inseamna aici misionarism continuu. Biserica din Canada nu este sustinuta de stat, ci de donatiile care vin de la oameni. Se ofera burse diferitor centre culturale, dar nu si bisericii. Multi dintre preoti sint asemenea Sfintul Apostol Pavel, care se intretinea facind corturi, si au diferite meserii. Eu, dupa ce am venit din Romania ca preot, am urmat cursuri de biblioteconomie, si am activat ca bibliotecar. Altfel e greu. Nu te poti descurca doar din preotie. Doar daca ajungi intr-o comunitate mare de romani”, a mai zis preotul Mircea. Insa viitorul pentru Biserica Ortodoxa din Canada este incurajator. “Sint perspective bune pentru Ortodoxie. Pamintul este roditor pentru credinta”, a conchis parintele Panciuk.
Lasă un răspuns