Aproape jumătate din cele 10 miliarde de lei alocate de Consiliul Județean reabilitării sistemului de încălzire a clădirilor din structura Spitalului de Urgență se materializează în centrale termice proprii pentru Pediatrie și Maternitate. Lucrările de construcție și amplasare a centralelor se vor finaliza în luna septembrie, astfel că anotimpul rece nu va mai prinde cele două unități medicale cu elemenții caloriferelor din saloane abia dezmorțite. „În prima fază, centralele proprii de la Pediatrie și Maternitate vor produce doar căldură, urmînd ca lucrările necesare pentru ca cele două clădiri să-și capete independența să fie finalizate atunci cînd vom primi fondurile Phare pentru modernizarea sistemelor de încălzire din întreg spitalul”, ne-a declarat Lucian Ilie, șeful serviciului Tehnic din Spitalul de Urgență. Restul de aproape șase miliarde de lei vor fi folosite pentru hidroizolații la pavilioanele spitalului în care ori de cîte ori plouă, medicii și bolnavii sînt nevoiți să stea cu ligheanele înșirate în cabinete și saloane. De această dată, din banii pentru reparații va beneficia și Laboratorul de Sănătate Mintală de la Gară, clădire aflată tot în structura Spitalului de Urgență. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns