Venirea primăverii și încălzirea vremii i-a determinat pe pensionari să fie tot mai interesați de plecările într-o stațiune, la tratament sau odihnă. Dacă pe perioada iernii ei nu s-au arătat atrași de ideea de a-și părăsi locuințele, acum au dat năvală să solicite un bilet. „În timpul iernii am rămas cu bilete neacordate, iar acum cererea a crescut spectaculos. Pentru luna mai am primit de la București 678 de bilete și s-au înregistrat deja 729 de cereri, numai în Bacău, iar perioada de depunere a solicitărilor nu s-a încheiat încă”, ne-a declarat Marina Arva, director economic la Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău. Încă din zorii zilei, holurile instituției băcăuane prin care se poate obține un bilet sînt umplute de bătrînii care vor să plece la tratament. „Am venit de la Mărgineni. Am plecat la 5.00 dimineața să vin aici să îmi las cererea pentru două bilete la Herculane. Eu și soțul meu sîntem reumatici și mergem acolo de ani buni. După cură, ne simțim bine și odată pe an nu moare gospodăria dacă plecăm. Lăsam casa în grija copiilor să avem și grijă de noi. După ce venim din stațiune începe munca la cîmp și nu mai avem timp să mergem”, ne-a declarat Maria Timofte, o bătrînă de 67 de ani. Ea este pensionară din agricultură și pentru ea biletul este o adevărată mană cerească.
Pensionarii și persoanele asigurate în sistemul public de pensii pot pleca în luna mai la tratamente în toate stațiunile din țară, în funcție de afecțiunile de care suferă. „Repartiția biletelor se va efectua în funcție de recomandarea medicului de familie, pe stațiunea solicitată de pensionar în cerere. După epuizarea numărului de bilete înscrise în cererea asiguratului se vor repartiza biletele din stațiunile care nu au fost solicitate, în funcție de afecțiunea asiguratului”, a mai precizat directorul economic de la CJP Bacău. Pentru luna mai, cel mai multe bilete au sosit pentru stațiunile Amara (110), Slănic Moldova (60), Tîrgu Ocna (58), Herculane (46), Călimănești (24) și Căciulata (20). Pentru a intra în posesia unui bilet de tratament ,pensionarii trebuie să facă cereri în primele zece zile ale lunii, pentru luna următoare. Actele necesare sînt: copie după buletin, ultimul cupon de pensie, adeverință medicală și o cerere tip. (C.T.)
Lasă un răspuns