• 15 fete din județele Bacău și Neamț au fost racolate pentru a se prostitua în cluburi din Spania • Ciprian Țigănuș, fost fotbalist la clubul Laminorul Roman, a cîștigat, în urma practicării proxenetismului, aproximativ două miliarde de lei • el a fost „trădat” de una dintre fetele plasate la „produs” în Spania • tînăra a dorit să se răzbune deoarece, după aproape doi ani de prostituție, ea a primit doar 50 de euro
Fostul fotbalist al echipei Laminorul Roman, atacantul Ciprian Țigănuș, arestat de polițiștii de la Centrul de Combatare a Crimei Organizate din Bacău sub acuzația comiterii infracțiunii de proxenetism, a reușit, într-o perioadă relativ scurtă, să cîștige din prostituție, peste două miliarde de lei. Membru al unei rețele de trafic de carne vie, Ciprian Țigănuș a înlesnit plecarea în Spania a aproximativ 15 tinere din județele Bacău și Neamț. Potrivit anchetatorilor, membrii rețelei, toți de naționalitate română, erau împărțiți în două grupuri: unii „lucrau” în Spania, iar alții se ocupau de racolarea tinerelor în țară, fiind susținuți financiar de tovarășii lor din exterior.
Șase dintre cei șapte membri ai bandei, toți din Roman, județul Neamț, făceau parte din două familii: Țigănuș și Vasiloaia. În partea spaniolă, din rețea mai făcea parte și Liviu Dumitru. Polițiștii de la Crimă Organizată din Bacău, ajutați de procurori ai Parchetului Curții Supreme de Justiție, au stabilit că membrii rețelei au transportat în Spania peste 15 tinere din Bacău și Neamț, pe care le-au obligat să se prostitueze în cluburi din Madrid, Alcala de Henares și Guadalajara.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate la domiciliul lui Ciprian Țigănuș și la cîțiva „amici” sau rude ale sale au fost identificate documente privind transferul electronic al unor importante sume în valută, efectuate de membrii rețelei aflați în Spania, către cei aflați în România, precum și bunuri și valori reprezentînd peste 60 telefoane mobile, aparate foto digitale, reportofoane, aparatură audio-video și bijuterii din aur în greutate de aproximativ 500 grame, bunuri și valori ce însumează peste 500 milioane lei, rezultate doar din activități ilicite ale rețelei. De asemenea, au fost identificate actele de cumpărare a patru apartamente în municipiul Roman, în valoare de circa 50.000 de euro, achiziționate cu banii provenind din acțiunile ilicite ale acestora. În total, Ciprian Țigănuș a reușit să adune, într-un timp relativ scurt, bunuri în valoare de peste două miliarde de lei.
Viorica Țigănuș, zisă „Zorica”, de 55 de ani, și fiul ei, Gheorghe Ciprian Țigănuș, „zis Cipri”, de 27 de ani, împreună cu Costel Vasiloaia, zis „Costel Spaniolul”, de 33 de ani, rezident în Spania, au fost reținuți de polițiști, cei doi bărbați primind mandate de arestare preventivă. Polițiștii au stabilit și numele infractorilor aflați în Spania, încercîndu-se acum reținerea și extrădarea lor prin intermediul Interpol.
Cine l-a „turnat” pe Țigănuș?
Persoana care a dus la demascarea rețelei de traficanți de carne vie este chiar una dintre victimele acestor infractori. Una dintre cele 15 fete trimise să se prostitueze în Spania s-a răzbunat pe membrii rețelei, dînd declarații la Poliție despre întreaga activitate a traficanților. Motivul: timp de aproape doi ani, tînăra, care a preferat să rămînă în anonimat, lucru lesne de înțeles, a susținut că, după ce a fost dusă în Spania și obligată să se prostituieze timp de aproape doi ani, a fost „recompensată” de membrii rețelei cu doar 50 de euro. Cu toate că i s-au promis cîștiguri substanțiale dacă întreținea raporturi sexuale cu diverși clienți, în mai multe rînduri fetei i s-a spus că banii ei sînt la loc sigur și că îi va primi cînd pleacă acasă. Din nefericire pentru ea, în momentul în care s-a întors acasă, nu a primit decît o sumă modică. Acest lucru a determinat-o să dea în vileag, polițiștilor, întreaga rețea și modul de operare a acesteia. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns