Pianistul

• la cei 88 de ani, Constantin Alexa se poate mîndri cu titlul de cel mai vîrstnic profesor de pian din țară • înainte de a veni la Centrul Județean de Cultură, profesorul repetă zilnic cîte patru ore, pentru a fi în formă • nu de mult, bătut pe stradă de huligani, nu s-a dat bătut: a doua zi dimineață, plin de vînătăi, exersa la pian, așteptîndu-și cursanții

Cînd am auzit că în orașul Bacău se află un profesor de 88 de ani care predă zi de zi ore unor elevi, m-am mirat. M-am gîndit că poate e vorba de dascăl pensionat, care își vede de treabă cu nepoții ori cu amintirile din anii tinereții, și că nu le predă zilnic cursanților. Persoana care mi-a povestit însă de Constantin Alexa a insistat, ba chiar mi-a sugerat să merg să-l cunosc. Și i-am urmat sfatul.

La Centrul Județean de Cultură, pe partea stîngă, pătrund pe un culoar. Merg pînă la capătul holului și zăresc sala de curs. Bat la ușă încet, parcă prea încet să fiu auzit. Apoi intru. Zăresc la cîțiva metri un om în vîrstă și alături de el un tînăr. Observ imediat că n-are o mînă. în timp ce eu îi studiam, profesorul se întoarce. Era așezat pe un scăunel, în fața unui pian pe care era inscripționat cu litere aurii numele autorului: C. Bechestein. Cînta cu mult entuziasm dintr-un volum vechi, scris de Louis Kohler. De fapt, îi dădea lecții unui elev „mai dificil”.

Continui să-i studiez pe cei doi și, la un moment dat, prind din zbor privirea lui Constantin Alexa. Ne-am intersectat privirile. Vîrstnicul din fața mea mi-a zîmbit și mi-a explicat imediat, fără să-l întreb, cum stau lucrurile cu învățăcelul. „Muncește mult. Are un handicap mare, căci e greu fără mîna dreaptă. Cu ea faci totul”, mi-a zis profesorul. Elevul a zîmbit ușor. „Nu mi-e deloc ușor cu mîna stîngă. Dar muncesc și sper să reușesc. Sînt deja în al treilea an de studiu”, a intervenit și el. Cei doi am început să-mi povestească împreună că elevul nu studiază pianul propriu-zis, ci se pregătește pentru orgă. Este o formă prin care va încerca să-și cîștige existența, în condițiile date.

discuția s-a întrerupt la un moment dat, iar Constantin Alexa se uita întrebător la mine. Îi rog imediat pe amîndoi să ia pauză, și cu o expresie grijulie îl rog pe dascăl să-mi acorde cinci minute. Cînd a aflat motivul, cu o bucurie neprefăcută, bătrînul s-a întors cu scaunul spre mine și a început să-și depene amintirile.

Profesor la domiciliu

Constantin Alexa s-a născut în zorii primului război mondial, la 9 august 1914, într-un sat din județul Covurului. A făcut armata la Călărăși, a participat activ la cel de-al doilea război mondial și, după demobilizările din 1944, s-a înscris la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. Temîndu-se, pracă, că nu-l cred, soate din geantă diploma originală. „Uitați, ăsta e documentul original. Cînd am absolvit eu, se mai numea Conservatorul Regal, pentru că nu plecase încă regele”, îmi explică pianistul.

A petrecut ani buni la Filarmonica din Bacău. Mai precis pînă în 1968, cînd s-a pensionat, dar a continuat să activeze ca profesor de flaut la Liceul de Muzică. S-a ocupat și de acordajul pianelor, fiind specialist în domeniu. „Am făcut o formație de orchestră la școala din Holt, cu care am luat premiul doi pe țară. Apoi, la Școala nr. 19, am alcătuit o formație de mandoline, chitare și acordeoane”, a început omul ă-și înșiruie realizările profesionale. Poate pentru mulți astfel de lucruri n-ar părea deosebite, însă modul în care vorbește constantin Alexa te prinde. Bătrînelul din fața mea e plin de viață, așa cum rar mi-a fost dat să văd pe cineva la vîrsta lui.

Mai aflu apoi că ultima performanță a bătrînului dascăl s-a petrecut acum doi ani. „La Școala «Mihai Sadoveanu» am făcut o formație de opt, care cîntau la orgă electronică. Le-am scris muzica și le-am armonizat partiturile”, îmi spune.

Aflu după aceea că nu doar pianul îl pasionează. Pe fiecare instrument pe care pune mîna cîntă cu aceeași plăcere. „Din cînd în cînd mai cînt și la acordeon. Am și elevi cu care studiez în particular”, îmi explică profesorul. Moș Alexa, cum îi mai spun unii prin tîrg, este, mai nou, profesor la domiciliu. Are elevi pe care îi inițiază în tainele muzicii acasă. „Am făcut ore cu patru băieți, iar acum cu toții sînt la Liceul de Muzică”, spune omul cu mîndrie.

Cheia succesului: seriozitatea și exercițiul

Deși pare de necrezut, programul muzical al profesorului Constantin Alexa este unul extrem de exigent. „Fac cîte patru ore de pian în fiecare dimineață. Ca să arăt unui copil cum trebuie să cînte, trebuie să pot să cînta bine eu. Să poți fi numit profesor, înseamnă să fii exemplu întotdeauna”, îmi spune cu foarte mare convinere pianistul. Plecînd de la severitatea pregătirii personale, Constantin Alexa ar avea multe de reproșat dascălilor din ziua de azi. „La Liceul de Muzică erau profesori care-i băteau peste degete pe copiii care greșeau. Nu este normal așa ceva. Copiii trebuie determinați să studieze de bună voie. Normal este să te aproprii de ei, să le devii prieten sau părinte. Este foarte ușor”, adăuga el. Nu e mulțumit însă nici de prestația multora dintre tinerii de azi prinși în activități culturale. „Nu-s prea serioși. George Enescu spunea că doar 25 la sută este talent, iar restul este muncă. Înainte tinerii erau mai conștiincioși”, îmi spune el.

Prestația și vivacitatea bătrînului dascăl i-a impresionat pe toți angajații de la Centrul Județean de Cultură. „Om ca acesta nu mai găsim în județul Bacău. Este un meseriaș foarte bun. De pe mîna lui au ieșit mulți artiști. Este unul dintre cei care au dus mai departe școala de acordeon a Bacăului. Tot el a pus bazele fanfarei de la Corbasca, alături de Ovidiu Bălan, Puiu Vrînceanu, Petre Vlase, Vasile Lomură, Constantin Donea”, l-am auzit spunînd pe Nicolae Radu, de la Centrul de Cultură.

Poate cea mai bună dovadă despre seriozitatea cu care privește lucrurile Constantin Alexa este o întîmplare nefericită petrecută nu cu foarte mult timp în urmă. El mi-a povestit că, într-o zi, niște huligani, atrași de geanta lui frumoasă, au încercat să i-o smulgă din mînă. Omul s-a opus, iar hoții l-au bătut. Deși ar fi putut sta acasă, a doua zi, dis-de-dimineață, Constantin Alexa era la serviciu și exersa așteptîndu-și cursanții la pian. Nici pînă atunci și nici de atunci încoace nu l-a oprit ceva să-i învețe pe tinerii artiști tainele instrumentelor. „Dacă nu făceam muzică, eram mort de mult”, m-a asigurat, spre finalul discuției, pianistul. (Constantin GHERASIM)