Aviatorii militari sarbatoresc duminica, 20 iulie, sub ocrotirea Sfintului Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Fortelor Aeriene Romane. Toate unitatile din subordinea Statului Major al Fortelor Aeriene vor celebra evenimentul prin ceremoniale militare si religioase, zboruri demonstrative, concursuri sportive, simpozioane si activitati specifice traditiei militare. In Bacau, manifestarile dedicate acestui eveniment vor incepe la ora 9:45 pe aerodromul Bacau. La eveniment sunt asteptate sa participe oficialitatile locale, reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale, ai asociatiilor de
veterani de razboi si cadre militare in rezerva si in retragere.
Antrenati pentru spectacol
Agitatie mare, ieri, la Baza 95 Aeriana Bacau. Elicopterele IAR – 330, MIG-urile -21 L si avionul AN – 2, erau in aer. La propriu. Echipa tehnica si pilotii aflati la mansa faceau ultimele teste la aparatele de zbor. Orice imperfectiune trebuie eliminata pina duminica cind bacauanii vor avea parte de spectacol si adrenalina. Daca la prima vedere totul pare foarte usor, pilotii spun ca acolo sus timpul se dilata, iar realitatea capata o alta forma. Comandorul Catalin Bahneanu este unul dintre pilotii care recunoaste ca divinitatea l-a ajutat in multe situatii. „Oricite emotii ai avea, in momentul in care tehnicul ti-a inchis cabina simti ca faci un legamint cu Dumnezeu si uiti de frica sau de alte griji. In acelasi timp, concentrarea te ajuta sa te exprimi mai usor in cabina avionului”, a spus pilotul. In cele 1.100 de ore de zbor, nu putine au fost situatiile neplacute. „La inceputul carierei mele tin minte ca la un zbor cu supersonicul, maneta de gaze nu mai venea din fortaj. Am modificat regimul de zbor si eram pregatit sa catapultez, cind s-a produs conexiunea cu divinitatea, iar maneta si-a revenit”, povesteste comandorul Catalin Bahneanu. Pe 20 iulie, pilotul va face o demonstratie in forta.
Forte Aeriene in desfasurare
„Astazi (ier, n.r.) a fost doar un exercitiu. Din pacate vremea ne-a impiedicat sa scoatem toate tipurile de aeronave”, a precizat Gelu Miron, purtator de cuvint la Baza 95 Aeriana Bacau. Manifestarile dedicate acestui eveniment vor incepe la ora 9:15, cu primirea invitatilor. Acestia vor asista la ceremonialul militar si religios, la un zbor demonstrativ cu aeromodele, la zboruri demonstrative si la o demonstratie de salturi cu parasuta. Expozitia statica de tehnica militara si camera de traditii vor fi deschise publicului.
msb a zis
Pe unde se face intrarea spectatorilor?