În timp ce afară toamna părea să mai dea răgaz soarelui să strălucească, pe holurile pavilionului de conferințe din componența Centrului de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, simezele erau ocupate de lucrările a 17 artiști plastici veniți din toate colțurile României, și nu numai. Erau participanții la taberele de creație artistică de la Potoci-Bicaz și Vânători-Neamț, în cadrul proiectului „Colecția de azi – Portret”, organizat de Fundația „C.M.Imago” cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, în parteneriat cu SC Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău SA.
Cu toate că ora nu era propice unui vernisaj, galeria din holul pavilionului s-a animat prin prezența artiștilor plastici, a vizitatorilor și organizatorilor. Se schimbau impresii, se mai îndrepta câte-un tablou ori se sorbeau în liniște infuziile cromatice care emanau din operele de artă. „Asistați la un eveniment istoric – a subliniat Florin Filip, expert UNESCO în domeniul patrimoniului cultural – deoarece este pentru prima dată, după catastrofa ce a însemnat cultul personalității, când, printr-un proiect cultural dedicat portretului, un grup de artiști curajoși și nonconformiști atacă o temă care a avut mult de suferit după 1989”.
Expoziția aduce împreună mai multe exprimări artistice, de la neorealismul concret la simbolurile abia ghicite, căutând fiecare în felul său să surprindă dincolo de figura fizică, prin ochii emoțiilor trăite. „În esență – a spus muzeograful Carmen Istrate-Murariu, în prezentarea făcută expoziției – artiști și lucrări deopotrivă vor face parte din istoria locului, din portretul timpului cu ceea ce cuprinde în prezent și viitor, participând la înfăptuirea acestui proiect”.
Expozanții din celelalte județe, prezenți la vernisaj, au fost profund impresionați de dotările noului centru de afaceri și expoziții. „Să nu uităm că, în ziua de azi, arta înseamnă bussines și bussines-ul înseamnă artă – a spus pictorul nemțean Laurențiu Dimișcă – și ar trebui ca și la noi să se dezvolte noțiuni precum «art-dealer», «agent în artă» ori «impresar»”. Din partea gazdelor, Tudor Irimia a ținut să amintească faptul că „astfel de acțiuni culturale nu sunt străine calendarului de evenimente derulate la Centrul de Afaceri și Expoziții «Mircea Cancicov», iar în viitor acestea vor deveni o constantă”.
În această expoziție participă artiștii Radu Ciurariu, Dumitru Bogdan Enache (Iași), Vasile Crăiță Mândră, Angela Filip (Bacău), Gheorghe Dănilă, Andra Iulia Margină, Mircea-Titus Romanescu, Vasile Soponariu, Gheorghe Dican (București), Petru Diaconu, Laurențiu Dimișcă, Mimi Revencu Niță, Ștefan Potop, Vasile Doru Ulian, Mircea Răsvan Ciacâru (Piatra Neamț), Mihai Percă (Bistrița) și Florinel Constantin Andrișan (Rădăuți). Expoziția poate fi vizitată până pe data de 14 octombrie, de luni până vineri, între orele 10.00 – 18.00.
Liviu MAFTEI
Lasă un răspuns