Serbat pe 27 septembrie, Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în jurul anului 1650, în Georgia din părinți ortodocși. În perioada 1660-1670 ca urmare a incursiunilor turcești în Georgia, tânărul Andrei a fost luat în sclavie și dus la Constantinopol. Răscumpărat de către Patriarhia Ecumenică a trăit în preajma acesteia un număr însemnat de ani, ca laic. Adus în țară între 1689-1690 de la Constantinopol la recomandarea patriarhului Ierusalimului, Sfântul Antim a îmbrăcat haina monahală și a fost consacrat ieromonah. În vara anului 1694 a fost numit stareț al Mănăstirii Snagov, unde a administrat cu pricepere așezământul și a creat o școală tipografică. În 1701 a încetat activitatea tipografică la Snagov, fiind reluată la București unde a tipărit 15 cărți. Din 16 martie 1705 a fost ales episcop de Râmnic, dovedind și aici excepționale calități de bun organizator și om de carte. Trebuie reținut faptul că episcopul Antim a început seria unor tipărituri românești menite să ducă la triumful deplin al limbii naționale în Biserică. La 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, Sfântul Antim a fost înscăunat mitropolit al Țării Românești ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie. Cea mai valoroasă operă literară rămasă de la Sfântul Antim o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărătești, cele ale Maicii Domnului și ale sfinților, la care se adaugă șapte cuvântări ocazionale de anumite evenimente importante. Sfântul Antim în cursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărți, din care 39 au fost lucrate de el însuși. După limba în care au apărut, 30 erau în grecește, 22 în românește, una în slavonește, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română și una greco-slavo-română. Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost depărtat de toată lucrarea și ordinea arhierească și dezbrăcat de harul divin și scos din catalogul arhieresc”. A fost osândit la exil, sub paza unor soldați turci care, pe drum, după ce l-au chinuit , i-au tăiat capul pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marița, în sudul Dunării.
Lasă un răspuns