Una dintre cele mai vechi acțiuni de cooperare în educație, ARION, împlinește în acest an 25 de ani de existență. Istoria sa începe în 1976, cînd miniștrii Educației din țările membre ale Uniunii Europene au pus bazele unui program de cooperare în educație, în vederea unei mai bune cunoașteri reciproce a diferitelor sisteme de învățămînt și asigurarea unui schimb permanent de informații, de experiență, de idei, bune practici între factorii de decizie. În 1978, acțiunea devine și mai vizibilă, primind un nume și un logo. ARION este un erou din mitologia greacă ce simbolizează perfect scopul acestei acțiuni. Numele este, de asemenea, un acronim în limba olandeză, care simbolizează legăturile dintre diferitele culturi europene. Din 1995, ARION face parte din Programul Socrates, iar țările candidate la UE participă la această acțiune din anii 1996 – 1997.
ARION reprezintă imaginea celui care, călătorind, își confruntă experiența cu a celorlalți, caută armonia și succesul, reușind să se întoarcă îmbogățit în urma acestui veritabil schimb de idei, informații și experiență. Acțiunea ARION constă în vizite de studiu adresate factorilor de decizie din domeniul învățămîntului preuniversitar, considerați ca fiind cei care joacă rolul cel mai dinamic în diseminarea experienței și a informației dobîndite în timpul vizitelor.
Seminarul ARION a fost organizat, recent, la Atena, și a fost gîndit ca un forum de discuție și reflecție privind locul și rolul vizitelor de studiu în viitorul programelor europene. Raportul final a evidențiat faptul că ARION răspunde nevoilor reale de comunicare între factorii de decizie din domeniul educațional, participarea permițîndu-le să-și adapteze și să își revadă activitatea în funcție de experiențele și de reformele din celelalte state europene.
Pînă acum, la nivel european, au participat la vizite de studiu ARION circa 18.600 de specialiști în educație. În anul școlar 2002 – 2003 au fost acordate 1.750 de burse, 48 dintre acestea revenind României.
Consemnăm, în continuare, cîteva păreri ale unor participanți: „Cred că vizitele ARION sînt foarte importante pentru că oferă posibilitatea unui schimb liber de idei în domeniul educației, într-o Europă unită” – Constantin Trăistaru, MEC; „ARION mi-a prilejuit un schimb de experiență și de informații cu un număr important de specialiști în învățămînt din vestul Europei, lucru imposibil de realizat în alte circumstanțe” – Ioan Viman, ISJ Satu Mare; „Au fost evidente dorința și interesul participanților privind politicile educaționale din România, specificul limbii române în contextul limbilor europene, relația centralizare-descentralizare în sfera managementului și a finanțării învățămîntului pentru minorități, evaluarea cadrelor didactice” – Ioan Neacșu, director general MEC; „ARION este un vis frumos, visul în care, dacă vrei, poți, dacă dorești, învingi, dacă încerci, reușești, visul care prinde aripi și începe să zboare dincolo de frontiere și de timp. ARION este un vis realizabil” – Dorin Goiceanu, Craiova. (prof. Angela Sterpu, inspector școlar, ISJ Bacău).
Lasă un răspuns