Daca te uiti la televizor, fie si din An in Paste, n-are cum sa nu-ti sara in ochi ca pe micul ecran apar, fara incetare, aceleasi figuri. Exista insa un lucru care se schimba: mai toti acesti vorbitori sint, astazi, analisti politici, miine sociologi, poimiine nutritionisti, raspoimiine istorici, apoi vorbesc de sport, invatamint, cultura, medicina, agricultura, tehnologie. Aproape nici un domeniu nu le scapa. Sint, la o adica, un soi de enciclopedisti, doar ca, spre deosebire de cei ai Renasterii, nu sint nici geniali, nici invatatura nu le-a mobilat mintea cu ceva piese de lux. Cind le asculti comentariile, ele sint aruncate, vorba ceea, „la plesneala”. Încit, de te intrebi, cum de se afla ei tot timpul pe micul ecran, nu-ti poti raspunde decit: dintr-un soi de venalitate, deoarece pentru fiecare aparitie sint regeste platiti. Poate ca mai toti dintre ei sa aiba un domeniu de competenta si chiar sa fie buni in el. Dar exista niste sirene (aidoma celor ce-l ademeneau pe Ulise, nu ca sirena lui Roaita), care ii cheama in ape tulburi. Ba mai rau decit tulburi. În ape mocirloase, in care habar n-au sa navigheze, dar ei se arunca inainte, sperind ca mintea lor sclipitoare va lumina ca un far orice problema, oricit de straina le-ar fi. Din pacate, printre acestia se afla si oameni stimabili in alt chip. Nu dau nume, dar pare atit de usor sa treci de la critica literara la verbiajul politic si atit de usor sa treci de la poezii si roman la chestiuni economice si sociale, incit multi o fac. Si poate ca acestia nici nu sint chiar asa de condamnat. Caci au modele: scriitorii si criticii literari s-au amestecat mai mereu in problemele cetatii, si-au dat cu parerea si au adoptat pozitii, chiar daca uneori deloc onorabile. Si pentru ca asta se intimpla de mult, scriitorii par sa fie, oarecum scuzati: e o traditie sa intre in ciorba altora, oricit de fierbinte sau uleioasa ar fi. Cea mai rea categorie de „aceeasi fata” cred ca vine mai degraba dinspre analistii politici. Pentru ca nu au mare lucru de comentat in contextul civilizatiei politice romanesti, civilizatie ce se reduce la citeva murdarioare certuri, ceva manipulari prestesti si ceva initiative ce mor in fasa, ei sint nevoiti, ca sa apara, totusi si sa incaseze niste bani, sa vorbeasca despre orice le vine la gura. Sau despre orice li se cere. Pentru ca, pina la urma, nici nu e vina lor ca pot suge de la mai multe oi, aidoma mieilor blinzi (sigur, nu sint miei, ci oameni lipsiti de probitate profesionala si constiinta a propriei lor meniri). Ci vina o poarta, mai ales, intreg acest sistem care este presa romaneasca si care, in cautare de ceva pentru public, nu mai tine seama cine ar putea rosti un adevar despre ceva, cine ar putea avea pareri competente despre altceva, cine ar putea informa corect despre mai stiu eu ce chestiune. Ci, iutele ziarist (si nu doar cei din audio-vizual o fac, ci si multi din presa scrisa), ia pe cine-i sta la indemina, ca sa intrebe si sa-si faca emisiunea. Si cine le sta acestor ziaristi la indemina, daca nu drojdia „acelorasi fete”?
Dan PERSA
Lasă un răspuns